Cobor din taxi in fata portii. In spate aud pe cineva care taraste un tomberon de gunoi.
- Vecina, stai asa!
- ???
- Am un cazan da alumin, nou nout.
- Foarte bine.
Deschid poarta si intru.
- Vecina, ia cheama-l pe vecinu’.
- Doarme.
- Lasa, scoala-l.
- Este doispe noaptea. Nu-l trezesc.
- Haide bre, scoala-l un pic.
- Nu. Daca ai treaba cu el, cauta-l maine.
- Atunci da si mie zece mii de lei.
- Nu.
- Ma lasi sa mor io da foame?
- Da.
00.03 AM
Aud urlete pe strada si un caine schelalaind. Ma indrept catre poarta. Tiganul, vecinu’, alearga pe strada cu o bata in mana, urland catre caine:
- Futu-ti mortii ma-tii, uita de adresa asta, caine imputit!
Deci, vrea cineva sa cumpere un cazan de alumin, nou nout?
C. este vecinul meu. Locuieste in blocul din spatele casei mele. Are in jur de 30 de ani, statura medie, par brunet, ten deschis, ochii caprui, expresivi. Are un handicap fizic care nu ii permite sa isi tina gatul drept, iar atunci cand merge, isi arunca un picior catre exterior. C. ma iubeste si nu se sfieste sa imi spuna asta. Ma urmareste pana in statia de autobuz, mergand in spatele meu. Imi murmura aproape in ceafa “Te iubesc, te iubesc, vrei sa ne f…utem?”. Cand vrea sa ma impresioneze, intai se chinuie sa imi agate privirea, dupa care, surazand, incepe sa flegmeze. Din cauza handicapului, flegma i se scurge, timid, pe barba. Iar el imi zambeste in continuare. “Te iubesc, te iubesc, vrei sa ne f..utem?”. Ma urc in autobuz, iar el se intristeaza. Ramane in statie si flegmeaza in continuare.
Sunt o tanara de 25 de ani, alba, vaccinata si locuiesc de prin 2001 in cartierul ala din sectorul dumneavoastra, unde la fiecare colt de strada umbla cainii cu seringi folosite in coada.
Domnu’ Vanghelie, eu nu votez, din principiu, caci daca as vota, nu as mai avea somnul adanc si as face cearcane de la manelele vecinilor, date la maxim, in timp ce politia de sector se plimba ca o Lolita inocenta, ca sa isi ridice spaga de la marii dealeri de droguri usoare din cartier. Dar daca as vota, sa stiti ca nu pe dumneavoastra v-as vota. Nu, nu pentru ca mie nu mi-ati platit lumina, dumneavoastra sau Becali, ci pentru ca sunteti un primar care este si doar atat. As vrea sa va spun ca vreo doi ani am dus lupte crancene cu jumatate din taximetristii bucuresteni, care nu doreau sa ma duca acasa, pentru ca Tunsu Petre nu este o strada pe care sa te plimbi linistit cand ai pe bord un aparat de taxat care costa cat pampersii plozilor pe jumatate de an. Acum, au reinceput luptele. Nu, nu alea cu sabii si grenade, cum am vazut eu la mine pe strada, ci acelea dintre mine si taximetristii care nu vor sa ma duca acasa, pretextand ca “imi rup in sapte masina, domnisoara, in transeele alea”. Si nu poate nimeni sa conteste asta.
Strada pe care locuiesc imi induce zilnic un sentiment de nostalgie, domn primar. Imi aminteste de adolescenta si de satul bunicilor, cand mergeam toamna la discoteca de la caminul cultural, iar bunica ma conducea pana la sosea, unde imi luam incaltarile fara noroi pe ele si ii dadeam bunicii gumarii murdari, sa ii duca acasa. Acum, am evoluat un pic. Am facut un barter cu o doamna care locuieste la sosea, unde imi las incaltarile cu care traversez transeele, dupa care imi iau pantofii de oras, pe care ii car in punga. Ciudat, domnu’ Vanghelie, mai ales cand te gandesti ca si Casa Poporului e tot in sectorul 5…
Sunt o fitoasa, de conditie medie, care nu isi permite sa se mute in alt cartier, care locuieste aici si face scandal zilnic. Nu ca m-as face auzita de sub tona de manele si injuraturi spurcate ale vecinilor, dar zau daca nu ma amarasc cand vad cum politia e mai interesata sa ma urmareasca pe mine si fusta mea scurta, decat sa alerge dupa drogatii aia care mi-au furat bicileta fara iPod incorporat, in timp ce dumneavoastra vopsiti in culori psihedelice blocurile din Rahova. Va doare in cur de cartierul asta si va faceti afise electorale pe care scrieti “Imi pasa”. As vrea sa aveti o fata de varsta mea, care sa locuiasca in Ferentari, si sa fie nevoita in miezul noptii sa mearga printre ghetouri, spre casa, pentru ca taximetristul nu a vrut sa intre pe strada neasfaltata.
Intr-o tara in care exista deja niste reviste de asa zis scandal, mai sunt 2 oameni care se agita pe un blog pentru ca am indraznit sa scriu despre o fata care, intamplator (sau nu), a castigat un concurs de miss. Miss Bamboo. Ambii si-au dat nume false si adrese de mail inexistente.
De ce scriu despre asta?
Pentru ca urasc sa ma distrez singura cand am o poanta buna. Iaca o mostra:
“nu e din ferentari taranilor e din Buftea dar voi nu prea stiti sa
respectati principiile presei si anume sa verificati o stire inainte de a
o reda . verzelor …..”
Says Catalin, cica, desi, pentru ca nu exista nici o virgula pe acolo, e clar cine este, nu-i asa?
Pentru zilele in care ploua si aveti chef de ras, puteti sa accesati comentariile postului Miss Bamboo
Aseară eram într-un taxi. Cris Taxi. Pentru prima dată în viaţa mea mi-a fost imposibil să văd faţa taximetristului. Din spate şi după voce, părea undeva între 50 şi 60 de ani. Purta şapcă.
- Vă rog frumos, în Ferentari, pe strada X, se intră din Tunsu Petre.
- Tunsu Petre e strada dintre Prelungirea Ferentari şi Humuleşti?
- Nu, Tunsu Petre e strada pe care se intră din Prelungirea Ferentari.
- Domnişoară, dumneavoastră mă învăţaţi pe mine meserie? Câţi ani aveţi?
- 25.
- Eu, din ianuarie 1982 m-am apucat de şoferie. Ştiu eu ce spun.
- Bine, bine, cum doriţi dumneavoastră, numai să mă duceţi pe acasă.
- Uite, aici la Vadu Nou stă alde Brătianu. Ăia care deţinea monopolul în Berceni, pe piaţă. Şi în spate, aci, e o stradă pe care este un spital de copii, care iese în Trompetului. După şcoală, aici, e Vâltoarei, iar pe partea astalaltă e Iacob Andrei. E aşa sau nu?
- Ihî, iar aici, în curba, noi facem dreapta, că asta e strada Tunsu Petre.
- Domnişoară, eu, dacă nu aveam şapcă, îmi exploda GPS-ul din cap. Păi strada asta nu dă în Humuleşti, cum am zis eu? Unde era un stadion, pe care l-au cumpărat nişte ţigani, care au făcut grădină zoolgică acolo.
- Da, fraţii Cămătaru ăia.
- Păi vedeţi?… ŞI aici, la scara asta a stat un coleg de-al nostru, care a făcut accident la Armistiţiului şi a murit. Iar la scara astalaltă era ţiganii din ăia cu pălării, care juca barbut. Iar la casa asta se vindea droguri pe aci, pe sub gard.
M-am dat jos cu nervii făcuţi praştie, după ce i-am zis unde să oprească. A exclamat: “Uite aşa mai aflu şi eu lucruri noi”. Apoi, a stat vreo 3 minute în poarta mea, după care s-a cărat calm.
La primăria sectorului 5 (am scris cu litere mici- mici în semn de dispreţ profund) candidează un domn numit Cristel Niţă. Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, încearcă să îi pronunţi ăstuia numele repede, după care nu mă înjura pe mine de cristelniţa mamii de cartier.
