Sambata dimineata. Trezit si alergat la cinematograf.

Podul de flori. Nu sunt fan documentare decat in perioada zen a vietii mele, in care am rabdare de chestii de genul asta. Culmea, filmul lui Thomas Ciulei mi-a placut la nebunie. Poate pentru ca era dimineata. Nu stiu sa scriu despre filme, caci daca as avea idee cum se face asta, probabil as face cronici, nu reportaje. Insa, pot spune ca ceea ce mi-a placut mie extrem de mult au fost cadrele in care focusul era pe o chestie absolut banala, desi in blurul din spate distingeai ceva mai plin de actiune (he, nu-i asa ca oamenii care scriu despre film nu se exprima in halul asta?). Probabil ca o sa ruleze si in cinematografele din Bucuresti si il recomand calduros oamenilor care se duc la film de dragul artei, nu pentru a fi vazuti la mall.

Pe la pranz a urmat o conferinta de presa la care am ras cu o pofta nebuna, asemanatoare cu cea de la Little Miss Sunshine. De ce? Pentru ca pentru a cinspea mia oara am inteles ca regizorii din Romania au mai mult umor decat ziaristii. Bonus: trailere de la TIFF, pe care le gasiti pe you tube.

Preferatul meu este cel al lui Caranfil: http://www.youtube.com/watch?v=xY3VvjVZEFw

Am vazut Boogie si Megatron si nu neaparat in ordinea asta. Nu m-au dat pe spate, neaparat, dar consider ca merita ambele vazute. Boogie are destul de mult umor incat sa te faca sa te dezlipesti de emisiunea lui Brancu ca sa dai o raita la cinema.

Am bifat Les temps qui changent al lui Andre Techine, cu Deneuve si Depardieu. Catherine a fost in sala de la Republica si a vorbit despre acest film al ei, iar publicul i-a putut admira in voie chilotii ce se vedeau prin rochia transparenta. De remarcat ca nu a fluierat nimeni. Filmul m-a prins, atat pe mine, cat si pe colegii mei, drept pentru care, desi la ora 8 trebuia sa fim la Teatrul National, la Gala, am preferat sa alergam pana acolo, ca sa vedem filmul pana la capat. La gala am ajuns la ora 8 fix, transpirati, obositi, cu sireturile desfacute, gafaind. Dupa care l-am asteptat pe Basescu inca juma de ora.

Pe la jumatatea evenimentului cu pricina, in cardasie cu Elena de la MC si Eliza de la JN, am zbughit-o intr-o cursa nebuna catre Arta, sa vedem Cold Waves. Si l-am vazut, doar ca spre final am adormit. Poate ca de aia mi-a placut mai mult Delta, despre care urmeaza sa povestesc in episodul 3.