O fata din Ferentari Weblog

Pai, mai intai, imi cer scuze pentru faptul ca nu am putut aproba comentariile voastre timp de patru zile. Sau cinci.

Apoi, va asigur ca nu mi-a facut de petrecanie ucigasul Mioritei, asa cum a crezut draga de Lorena Lupu.

Dupa aceea va spun ca cei mai buni papanasi din viata mea i-am mancat La Dinamo, in 2 Mai.

Intr-adevar, romanii sunt nesimtiti, dupa cum stiam deja. Ma rog, nu chiar toti (si sper ca cititorii blogului meu nu se numara printre ei), dar o mare parte din ei dau bani multi ca sa petreaca la mare cateva zile in propria lor mizerie (cateodata chiar si dejectii).

Natalitatea Romaniei e in crestere pe litoralul romanesc (cel putin).

Tudor Chirila o arde intelectual in crasma cu cei mai buni papanasi, adica La Dinamo.

Acelasi Tudor Chirila discuta seara despre, citez, “sentimentul de inutilitate”. Ma rog…

Cap Aurora este una dintre cele mai curate statiuni pe care le-am vazut in ultimii sase ani. Chiar si asa, cu pietre in apa, tot e buna. Fireste, nu pun la socoteala Mamaia, ca acolo nu am mai calcat de prin 1996.

O mare parte din statiunile de pe litoralul romanesc arata jalnic. Spre deprimant. Insa, am remarcat cateva borduri, hai sa le spun, cel putin contemporane. Atat.

Later edit

Happy-end: Un taximetrist care m-a adus de la Timpuri Noi pana in Fere, dupa ce i-am platit, m-a intrebat “Nu va e frica seara?”.

I-am raspuns simplu si la obiect: “Nu. Sunt in tara locuri care arata mai jalnic decat Ferentari“.

Dupa aceea am intrat in casa si mi-am continuat lectura la “Sint o baba comunista!” a lui Dan Lungu.

Incredibil, dragi cititori! Da’ ce zic eu “incredibil”? E de-a dreptul senzational, zapacitor, fara cuvinte. Miorita si-a pierdut capul dupa un cioban din Ferentari. Pai cum de unde stiu? E simplu. Ieri i-am vazut capul in statia de autobuz de la Zetari. Da, da, e capul acela de oaie de langa garduletul verde.

In Romania se fura orice, numai ca totul devine mai usor atunci cand ai si foarfeca.

Duminica eram in autobuzul 323. Pe la piata Progresul s-a urcat o doamna cu un copil de vreo 3 anisori, pe care l-a asezat pe scaunul de langa mine.

Doua randuri de scaune mai in fata, un tip tiganos explica cu voce tare amicului sau cum a dat el spaga pentru permis si a picat examenul. Fireste, la sfarsitul fiecarei propozitii legate de ratarea examenului, urma una care continea unul dintre cuvintele “pula”, “mortii ma-sii”, “baga-mi-as” etc. 

Cand si cand o lua de la capat cu povestea. “Mi-a luat banii degeaba, baga-mi-as…”.

Cam pe la a treia reluare a aceleiasi povesti, copilul de langa mine tipa “Banii jos!”. Calatorii din autobuz, nedumeriti, intorc capul catre scaunul nostru. Copilul se uita  la ei si rade, dupa care adauga “Desene animate”.

In cazul in care va era dor:

Leapsa primita de la Lamaie.

Spre finalul anilor ’90 eram in liceu, iar in Giurgiu mai ramasese o singura discoteca numita, ciudat pentru un oras infratit cu Russe, Fiesta.

Liga si rockoteca de la Valah murisera, iar in Fiesta veneau tot fel de bambuisti ai Giurgiului. In vacanta de vara, plictisiti de terasele de cartier, o taiam in Bucuresti, caci orasele apropiate, Zimnicea si Alexandria, nu o duceau nici ele prea bine la capitolul discoteci si camine culturale. Astfel, am ajuns sa frecventam saptamanal Regia.

Atasata intamplator la gasca cu care veneam in Regie era Pamela. O stiam de cand eram mai mica, pentru ca ea e sora lui Michael, un fost vecin de-al meu, de pe strada Vaporului.

Intr-o seara am mers sa o luam pe Pamela de acasa. Mama ei, o doamna de treaba, care parea mai degraba fan C.C. Catch decat Michael Jackson, a intrebat unde mergem. Pamela, infipta, i-a spus:

- Eh, unde sa mergem?! La Bucuresti, in Religie.

Dupa aceea si-a dat un zuluf la o parte si a continuat nepasatoare sa se machieze. Mama ei a pus capul jos si a adaugat:

- Bine, sa fiti cuminiti!

Astfel, la vremea aceea, am concluzionat ca Religia e cea mai cool destinatie turistica de vacanta nocturna pentru party-people din provincie, care nu au si ei un Dumars al lor.

Aseara, pe la 10.50, eram intr-un taxi, pe Pieptanari. La Zabrauti, desi langa bloc se afla ditai terenul gol, tiganii jucau fotbal pe mijlocul soselei, fix in curba.

Taximetristul imi spune ca daca ar avea o mitraliera, i-ar impusca, dupa care ma intreaba:
- Stiti cand sunt tiganii oameni?
- In orice zi, mai putin in ziua de Paste?

- Nu, domnisoara. Tiganu’ e om cand il vezi de la departare.

- Cum asa?
- Pai, pentru ca zici “Uite un om!”.

Cum momentan sunt ocupata cu alte zeci de chestii si nu am timp de blog, am considerat oportuna ocazia de recicla ceva posturi de pe primul meu blog, de pe yahoo360, care se va inchide in curand.

“Discutie cu un amic

- De ce imbraci asa de des in fusta, Simona?

- Ca sa fiu si eu feminina si delicata.

- Si iti iese?

- Bai, pula mea, nu.”

Se pare ca azi ispravim cu livenbloggingul. Insa, o facem glorios: fara mici, fara ploaie si, mai ales, cu Manowar.

Urmariti aici aventurile mele intre roacheri!

Partea buna e ca azi nu a plouat.

Partea proasta e ca am mers pentru Klaxons, care, la randul lor, nu au venit pentru ca eu am mers pentru ei. Nu’s, ceva cu un camion defect… Problema complicata, care ma depaseste.

La Franz Ferdinand m-am agitat un pic, de incalzire. La Orbital am fost pe val. Probabil ca a fost de vina si paharul de bere pe care mi l-am varsat in sutien, ajutata de o fata care se agita rau.

Liveblogging am facut si azi, deci si maine o sa am la status poze cu mine, in tatele goale, dupa cum v-am obisnuit.

O observatie pur personala si de bun simt este aceea ca am inceput sa ma simt la B’ESTFEST ca pe litoral, cand stai mai mult de doua zile si incepi sa te cunosti cu oamenii de pe plaja. Daca maine ma vedeti in fata la ALTO ARENA, cu o tigaie in mana, e clar: ma simt ca acasa si vreau omleta.