O fata din Ferentari Weblog

Eu nu am fost la concertul Madonnei. Mi-a placut Madonna cand eram mai mica, iar atunci am ales-o ca idol in defavoarea lui Michael Jackson. Pur si simplu mi se parea ca ei ii stau mai bine buclele.

In schimb, aseara am fost pe tura la cafenea, acolo unde, in urma cu cativa ani, in timpul primilor ani de facultate, prestam pe post de chelnerita.

Pe la ora 23.30 au aparut trei tipi simpatici, care s-au asezat la o masa. Mi-au cerut doua beri, un suc si niste floricele. Doi dintre ei si-au tachinat amicul care ceruse sucul. Era proaspat insurat cu o fata care, aveam sa aflu o ora mai tarziu, in acel moment se afla la concertul Madonnei.

Pe la 00.39 au aparut doua tipe. Baietii m-au chemat la masa si mi-au cerut ceva de baut pentru ei si partenerele lor. Le-am spus amabil ca, asa cum se poate observa dupa mesele de pe terasa pe care colegul tocmai le strangea, nu mai onoram comenzi. “Si la 01.00 inchidem unitatea”, am adaugat.

Fetele s-au revoltat. Una dintre ele, mai tupeista, mi-a spus:

- Cum adica nu mai serviti? Pai tu stii ce a fost asta seara?

- Meci?, am zis eu, incercand sa fac o gluma pe care oricum o tipa blonda, dichisita, nu prea avea cum s-o inteleaga.

- Nu, a fost concertul Madonna. Si pana si RATB a circulat dupa program asta seara.

- Pai si ce legatura am eu cu asta?

- Pai nu ai, dar stii de unde venim noi?

Ei bine, aveam cel putin doua raspunsuri bune in cap, dar amandoua contineau cuvinte vulgare formate din patru litere, asa ca m-am abtinut si am zambit amabil.

- Nu stiu.

- De la concertul Madonnei.

- Aha…, m-am mirat eu cateva secunde.

Fix cand ma gandeam sa le mai sicanez putin, intreband chiar “Cine dracu’ e Madonna?”, unul dintre baieti m-a induiosat. S-a uitat la mine cu privirea aia de om care nu vrea sa plece acasa fara sa se pileasca. M-am hotarat in sinea mea sa le aduc bere.

Blonda, tupeista, continua:
- Pai la cat praf am inghitit noi la concert, nu meritam ceva de baut?

“Pai si de ce naiba nu v-ati luat un suc la concert?”, ma intrebam ca tampita.

- Bine, va aduc, insa trebuie sa le achitati, pentru ca trebuie sa inchid casa.

Le-am dus ceva de baut, iar la 00.55 au plecat. Probabil ca toata lumea fost multumita, inclusiv Madonna, care dupa ce a concertat in parcul praful Izvor, a facut rost de bani sa isi incarce  sifoanele cu apa sfintita, cum ii place ei.

Bulevardul Pieptanari, in apropierea strazii Zabrautiului.

Am trait acea jumatate de ora din viata mea pentru care mi-am dorit permisul. Acea jumatate de ora cu o masina draguta, cu geamurile deschise, o sosea libera printre dealuri, cu copacei pe margine, cu flori, stupi, albine, fluturasi si miros de balega. Este vorba de soseaua ce duce la Viscri. Undeva la intrarea in localitatea Bunesti se face un drum la dreapta. Nu este cel mai bun din lume, insa este asfaltat si te duce in Viscri, un sat superb, unde e atata liniste de iti tiuie urechile.

Viscri, probabil ati auzit, e satul unde si-a cumparat printul Charles cateva proprietati. Fireste, nu locuieste acolo, insa, se pare ca i-a ajutat pe oamenii din Viscri cu niste fonduri pentru intretinerea si renovarea caselor.  Multe dintre ele au la poarta o tablita pe care scrie M.E.T. Este vorba despte Mihai Eminescu Trust, o fundatie patronata de printul Charles, care, printre altele, se ocupa restaurarea patrimoniului local si mentinerea in viata a traditiilor. Parerile satenilor referitoare la actele de binefacere ale printului sunt impartite si probabil ca stiu ei ce stiu.

Despre locuitorii din Viscri stiam ca se ocupa cu crosetatul in draci. Auzisem ca stau la poarta si impletesc ciorapi din lana, pe care o asociatie ii vinde in Germania. Apoi, nu stiu ce sa zic. Noi am traversat satul, insa, singura femeie pe care am vazut-o crosetand sosete a fost o tiganca oachesa, asezata pe un scaunel, la poarta, undeva pe partea stanga, la intrarea in sat. M-am abtinut de la poze, desi, vazusem acolo un cadru dragut. N-am vrut sa o tulbur.

Mai stiam despre Viscri ca nu are canalizare. Insa, am vazut si canalizari. Dupa ce am ajuns acasa, am dat un search pe net si am constatat ca sunt niste canalizari cu cantec. Se pare ca de asta printul Charles nu e foarte iubit de sateni.

Dupa un tur al satului am ajuns si la cetatea taraneasca saseasca din Viscri, patrimoniu UNESCO, care cuprinde intre zidurile sale una dintre putinele biserici-sala romanice ale secolului XIII.

In interiorul acestei cetati exista si un mic muzeu al satului Viscri, care adaposteste pe langa obiecte adunate de prin gospodariile satenilor si un cuib de pasarele, care stau protapite in tavan si te privesc uimite.

Se poate urca in cel mai inalt turn al bisericii, insa, nu va recomand neaparat, mai ales daca aveti rau de inaltime sau o urma mica de claustrofobie. Balconul din jurul turnului este facut din scanduri de lemn, care scartaie sub fiecare pas. Mie mi-a placut sa vad satul de acolo, insa, tot timpul in care am urcat prin turn, calcand pe barne putrede si pamant care se surpa, m-am rugat sa nu ma prinda vreun cutremur.

Ceea ce m-a uimit, a fost faptul ca, desi erau multi vizitatori, nimeni nu vorbea in interiorul curtii cetatii. Doua cupluri de francezi ne-au salutat si zambit frumos la poarta, iar satenii, din care cred ca mai mult de jumatate sunt tigani, s-au aratat binevoitori cu noi.

Al doilea popas pe care l-am facut luni, si ultimul de altfel, in scop cultural, a fost la cetatea Rupea. Insa, personal, consider ca era mai bine daca nu o faceam. Poate pentru ca e prea aproape de sosea, poate pentru ca am intalnit pe drum niste plozi retardati si nepoliticosi, m-am trezit la realitate si am simtit ca Bucurestiul e mai aproape ca oricand.

Din cetatea de la Rupea mi-a placut o casuta aflata in poarta, despre care paznicul, un mosneag simpatic, care fumeaza More,  ne-a spus ca a fost locuita de o familie care nu s-a ingrijit de ea, iar dupa ce a fost parasita, plozii aia retardati de i-am intalnit pe drum au spart ferestrele si au aruncat gunoaie in fantana.

In toata aceasta incursiune am auzit de multe ori cuvantul “tigani”, insotit de cele mai multe ori de adjective mai mult sau mai putin flatante. Am concluzionat ca nu sunt singura care traieste printre ei si ca, cel putin astia din Ferentari, nu au distrus patrimoniul tarii. Poate, cel mult, pe cel al cartierului.

Acestea fiind spuse, ma retrag, iar de maine ne auzim cu povesti din Ferentari si ganduri de emigrare.

P.S. Mi-am dorit mult sa ajung la Sapartoc, un sat aproape  parasit, situat pe langa Sighisoara.  Din pacate, nu se poate ajunge decat pe jos acolo. Daca este careva careva care stie vreo varianta mai buna decat pe jos, sa dea de veste!

Satula pana in gat de Ferentari, unde, apropo, nu s-a schimbat nimic, am plecat intr-o mica vacanta la Sighisoara. Cum m-am trezit pe ultima suta de metri sa caut cazare, fireste, nu am gasit in oras. Astfel, stau la Hanul Cetatii, din Saschiz, un sat aflat la vreo 17 de km de Sighisoara (apropo, bornele kilometrice se contrazic total cu indicatoarele).Un loc placut, bine ancorat in arhitectura zonei, unde beau cea mai ieftina bere: Holsten- 3 lei.

Ieri, am urcat pe deal, la Cetatea Taraneasca din Saschiz, situata, firesc, pe Dealul Cetatii, inconjurata in trei directii de rape. A fost ridicata pe ruinele unei fortificatii romane, pe o pozitie strategica: pazea drumul care lega Rupea de Sighisoara. La constructie au participat sapte comune din imprejurimi, care, astfel, si-au castigat dreptul ca in caz de nevoie sa se adaposteasca inauntru. Curtea interioara adapostea o fantana de 60 de metri adancime, din care pornea  un gang subteran spre comuna. Ultima verificare a tunelului a fost facuta dupa primul razboi mondial, cand doar 10 metri mai erau practicabili. Noi am aruncat o piatra in fantana, care s-a lovit de diverse obstacole de patru ori pana cand a atins fundul. Putul nu este foarte bine semnalizat, asadar, nu va lasati plozii sa bantuie singuri prin cetate.

Intr-un meniu de la Hanul Cetatii, am citit ca cei care ureaza “Noapte buna!” sau “Ramas bun!”, primesc un raspuns compus din sase sau sapte silabe. Se spune ca o fecioara batrana, care a participat la constructie, s-a lasat zidita in cetate. Se pare ca ea va raspunde la salut. Eu nu am incredere in virgine batrane, zidite, deci nu am testat.

La cetate se ajunge pe jos. Sau cu tractorul, daca puteti fura unul. Eu am vazut un tractoras lasat de izbeliste, cu cheia in contact. Aviz amatorilor din Ferentari, care s-au saturat de furat curent.

La coborare am vizitat biserica fortificata Sfantul Stefan, astazi biserica evanghelica, situata in centrul localitatii, langa postul de politie si Hanul Cetatii. E in picioare de prin 1525 si a fost inchinata regelui Stefan al Ungariei. Ghida de la info point-ul din localitate ne-a spus ca este construita in stil gotic, ceea ce observasem si noi, drept urmare am dat bovin din cap. In interiorul bisericii este o orga care l-ar face invidios pe Adi Minune, daca el ar intelege care este diferenta intre orga si pianul de piept. Orga este una dintre cele mai mari din Transilvania. Functioneaza fara curent. Aviz amatorilor!

Biserica face parte din patrimoniul UNESCO, iar turnul bisericii urmeaza sa fie renovat in curand. Partea superioara a turnului a fost reconstruita prin 1830, in urma unui incendiu devastator. Ma rog, se poate reformula si asa: “Partea superioara a turnul a fost reconstruita cu ocazia unui incendiu devastator”. Formularea nu imi apartine, dar am vazut-o pe una din tablitele informative afisate pe un turn din Cetatea Sighisoarei.

Astazi, intr-un elan sportiv, aproape de invidiat, am urcat cu bicicletele pe  platoul Breite. Daca va mananca in fund sa faceti si voi asta, puteti inchiria biciclete de la info point-ul din Cetatea Sighisoarei. Costa putin. Gen un euro pe ora. Eva, o tanti draguta, o sa va dea si incuietoare pentru bicicleta, dar si indrumare turistica, gratis. Are si harti, si face si desene lamuritoare.

Breite este o rezervatie naturala de stejari si goruni multiseculari, dar si de peri padureti. Ma rog, asta nu stiu cum se spune, dar  va asigur ca acolo am mancat cele mai bune pere din viata mea. Drumul pana la Breite este anevoios, mai mult pieptis, dar  efortul face ca, odata ajuns sus, sa apreciezi peisajul la adevarata lui valoare. Verdictul meu: sublim. Recomandare: nu faceti stanga la bariera si nu fumati in platou. In zona se afla un depozit de munitie al M. Ap. N.

Sighisoara am gasit-o la fel de aglomerata cum o stiam, mai ales ca saptamana asta s-a desfasurat si un festival interetnic, care, daca nu ma insel, se numeste ProEtnica. Astfel, am avut ocazia sa vad niste reprezentanti mai mici ai comunitatii poloneze din Suceava, care au executat niste dansuri de-ale lor, traditionale.

Tips and tricks

In Sighisoara se mananca destul de prost, in general, dar o supa sau ciorba care sa mearga la casa sufletului, si care nu va lasa cu ochii in soare, e de gasit la terasa din spate a hotelului Sighisoara, iar pentru prajituri dementiale ar fi bine sa bifati Casa Cositorarului, aflata in stanga Scarii de Lemn. Atentie, prajiturile nu sunt trecute in meniu, dar se afla toate intr-o vitrina din interiorul barului.

Pentru senzatii culinare beton ne-a fost recomandat Hanul din Danes, unde, fireste, nu am ajuns, ocupati fiind cu berea asta ieftina de la Hanul Cetatii. Tanti Lidia, gazda noastra, spune ca si ea trimite oameni acolo si ca unii vin multumiti, altii asa si asa.

Maine urmeaza Viscri, cu conditia ca Chevroletul Cruze pe care il am la testat sa faca fata. Am inteles ca de la Bunesti se face un drum de tara, cu hartoape multe. Eu incerc, totusi. Si, la final, o poza cu Chevroletul care m-a inspaimantat in primele 30 de minute, dar de care acum m-am indragostit. Mi se pare safe si spatios, spre deosebire de tirurile alea care imi tot dau flashuri ca sa eliberez banda.

Aseara, in timp ce o asteptam pe Oanamarrria la gura de metrou de la Tineretului, am admirat doi cocalari in toata splendoarea lor. Unul brunet, imbracat tricou de plastic, pantaloni trei sferturi si, previzibil, slapi, tinea o doza de Bergenbier in mana. Amicul lui, o piticanie pocita, cu parul dat cu gel in exces, tinea o punga sub bratul drept, in timp ce in mana stanga tinea un telefon cu care  inregistra tampeniile debitate de celalalt. Se asaza la juma de metru de mine, pe bordura calda a gurii de metrou. Rad si vorbesc tare.

- Coae, hai, spune ceva, ca te filmez manca-t-as! Te pun pe youtube!

- Lasa-ma, ba, ca eu sunt smecher! Hahaha!

- Haide ba, lasa-ma cu astea. Te inregistrez. Spune si tu ceva!

- Ce?

- Nu stiu, ceva. Recita o poezie din Creanga!

Doua voci feminine pe scaunul din spatele meu.

- Da, nu inteleg. La banii ei, chiar asa?

- Da. Si ai vazut?, are masina aia super scumpa si se poarta cu parul ala neingrijit. Mie mi-ar fi rusine in locul ei. Sa ai o masina asa de misto si parul tocat… Uita-te la mine cum ma port. Si nu am banii ei…

- Da. Ce sa mai, o terminata. Si se da la al meu. I-am zis ca daca il mai prind ca sta de vorba cu ea, ii iau telefonul si il parasesc. Fir-ar el al dracului cu curvistinele lui cu tot!

La statia de la Tineretului m-am ridicat de pe scaun, sa cobor. Le-am privit. Erau doua grase gretoase, la vreo 30 de ani fiecare, cu parul slinos, imbracat in haine cu sclipici si slapi in picoare. Fireste, ambele aveau parul neingrijit si circulau cu RATB-ul. Niste ofticoase!

Si pentru ca tot se poarta discutiile cu pepeni zilele astea, iata un cadouas de la mine.

L-am gasit pe la Brasov, vineri dupa amiaza.

Si cand fata din Ferentari nu sta acasa, trebuie sa fie ceva, undeva.

De data asta a fost geocaching la Sighisoara. Despre ce inseamna asta o sa gasiti mai multe detalii in MAXIM-ul din septembrie. De asemenea, tot de acolo o sa aflati de ce vin suedezii de varsta a treia sa faca un pic de curatenie in Romania si cum am ajuns eu pe bicicleta pana in rezervatia naturala Breite.

V-am pupat!

P.S. As scrie mai multe, ca am atatea de spus, insa, febra musculara ce mi-a cuprins tot corpul nu ma lasa.

Poate va era dor, totusi…