Satula pana in gat de Ferentari, unde, apropo, nu s-a schimbat nimic, am plecat intr-o mica vacanta la Sighisoara. Cum m-am trezit pe ultima suta de metri sa caut cazare, fireste, nu am gasit in oras. Astfel, stau la Hanul Cetatii, din Saschiz, un sat aflat la vreo 17 de km de Sighisoara (apropo, bornele kilometrice se contrazic total cu indicatoarele).Un loc placut, bine ancorat in arhitectura zonei, unde beau cea mai ieftina bere: Holsten- 3 lei.
Ieri, am urcat pe deal, la Cetatea Taraneasca din Saschiz, situata, firesc, pe Dealul Cetatii, inconjurata in trei directii de rape. A fost ridicata pe ruinele unei fortificatii romane, pe o pozitie strategica: pazea drumul care lega Rupea de Sighisoara. La constructie au participat sapte comune din imprejurimi, care, astfel, si-au castigat dreptul ca in caz de nevoie sa se adaposteasca inauntru. Curtea interioara adapostea o fantana de 60 de metri adancime, din care pornea un gang subteran spre comuna. Ultima verificare a tunelului a fost facuta dupa primul razboi mondial, cand doar 10 metri mai erau practicabili. Noi am aruncat o piatra in fantana, care s-a lovit de diverse obstacole de patru ori pana cand a atins fundul. Putul nu este foarte bine semnalizat, asadar, nu va lasati plozii sa bantuie singuri prin cetate.
Intr-un meniu de la Hanul Cetatii, am citit ca cei care ureaza “Noapte buna!” sau “Ramas bun!”, primesc un raspuns compus din sase sau sapte silabe. Se spune ca o fecioara batrana, care a participat la constructie, s-a lasat zidita in cetate. Se pare ca ea va raspunde la salut. Eu nu am incredere in virgine batrane, zidite, deci nu am testat.
La cetate se ajunge pe jos. Sau cu tractorul, daca puteti fura unul. Eu am vazut un tractoras lasat de izbeliste, cu cheia in contact. Aviz amatorilor din Ferentari, care s-au saturat de furat curent.
La coborare am vizitat biserica fortificata Sfantul Stefan, astazi biserica evanghelica, situata in centrul localitatii, langa postul de politie si Hanul Cetatii. E in picioare de prin 1525 si a fost inchinata regelui Stefan al Ungariei. Ghida de la info point-ul din localitate ne-a spus ca este construita in stil gotic, ceea ce observasem si noi, drept urmare am dat bovin din cap. In interiorul bisericii este o orga care l-ar face invidios pe Adi Minune, daca el ar intelege care este diferenta intre orga si pianul de piept. Orga este una dintre cele mai mari din Transilvania. Functioneaza fara curent. Aviz amatorilor!
Biserica face parte din patrimoniul UNESCO, iar turnul bisericii urmeaza sa fie renovat in curand. Partea superioara a turnului a fost reconstruita prin 1830, in urma unui incendiu devastator. Ma rog, se poate reformula si asa: “Partea superioara a turnul a fost reconstruita cu ocazia unui incendiu devastator”. Formularea nu imi apartine, dar am vazut-o pe una din tablitele informative afisate pe un turn din Cetatea Sighisoarei.
Astazi, intr-un elan sportiv, aproape de invidiat, am urcat cu bicicletele pe platoul Breite. Daca va mananca in fund sa faceti si voi asta, puteti inchiria biciclete de la info point-ul din Cetatea Sighisoarei. Costa putin. Gen un euro pe ora. Eva, o tanti draguta, o sa va dea si incuietoare pentru bicicleta, dar si indrumare turistica, gratis. Are si harti, si face si desene lamuritoare.
Breite este o rezervatie naturala de stejari si goruni multiseculari, dar si de peri padureti. Ma rog, asta nu stiu cum se spune, dar va asigur ca acolo am mancat cele mai bune pere din viata mea. Drumul pana la Breite este anevoios, mai mult pieptis, dar efortul face ca, odata ajuns sus, sa apreciezi peisajul la adevarata lui valoare. Verdictul meu: sublim. Recomandare: nu faceti stanga la bariera si nu fumati in platou. In zona se afla un depozit de munitie al M. Ap. N.
Sighisoara am gasit-o la fel de aglomerata cum o stiam, mai ales ca saptamana asta s-a desfasurat si un festival interetnic, care, daca nu ma insel, se numeste ProEtnica. Astfel, am avut ocazia sa vad niste reprezentanti mai mici ai comunitatii poloneze din Suceava, care au executat niste dansuri de-ale lor, traditionale.
Tips and tricks
In Sighisoara se mananca destul de prost, in general, dar o supa sau ciorba care sa mearga la casa sufletului, si care nu va lasa cu ochii in soare, e de gasit la terasa din spate a hotelului Sighisoara, iar pentru prajituri dementiale ar fi bine sa bifati Casa Cositorarului, aflata in stanga Scarii de Lemn. Atentie, prajiturile nu sunt trecute in meniu, dar se afla toate intr-o vitrina din interiorul barului.
Pentru senzatii culinare beton ne-a fost recomandat Hanul din Danes, unde, fireste, nu am ajuns, ocupati fiind cu berea asta ieftina de la Hanul Cetatii. Tanti Lidia, gazda noastra, spune ca si ea trimite oameni acolo si ca unii vin multumiti, altii asa si asa.
Maine urmeaza Viscri, cu conditia ca Chevroletul Cruze pe care il am la testat sa faca fata. Am inteles ca de la Bunesti se face un drum de tara, cu hartoape multe. Eu incerc, totusi. Si, la final, o poza cu Chevroletul care m-a inspaimantat in primele 30 de minute, dar de care acum m-am indragostit. Mi se pare safe si spatios, spre deosebire de tirurile alea care imi tot dau flashuri ca sa eliberez banda.








august 23, 2009 at 8:29 pm
Misto ruine, toata tara asta e o ruina
august 23, 2009 at 8:36 pm
Bre, aste au ceva sute de ani, macar. Si sunt de bun simt, pana la urma. Istoric vorbind. Sau arheologic
august 23, 2009 at 8:31 pm
uite ce interesant Q!
august 23, 2009 at 8:37 pm
Ei bine, asta e reactia pe care contam. Si pe care o asteptam.
august 25, 2009 at 8:13 am
Ce-o fi ăla?
august 25, 2009 at 8:23 am
Ala care? Sau ce?
august 25, 2009 at 6:10 pm
un Q
august 23, 2009 at 9:04 pm
Se fura curent in Ferentari?
)))
SingurEu @ http://furtdecurent.blogspot.com/
august 25, 2009 at 8:28 am
In mare a fost o idee buna denumirea blogului, insa, cred ca aveai mai mult succes daca ii spuneai spimplu http://cumsafuricurent.blogspot.ro.
august 23, 2009 at 9:47 pm
frumos. aştept să zici ce-i şi cu viscri ăla
august 25, 2009 at 8:27 am
Azi urmeaza. Sa descarc poze si sa ma dezmeticesc.
august 23, 2009 at 9:48 pm
Pare dragut ! Mi-a placut partea cu inchiriatul de bicle.
Looks nice !
Si salutam fratele Chevy!
august 25, 2009 at 8:26 am
Fratele Chevy te saluta. A zis sa te claxonez din partea lui. Pup, tit-tit!
august 24, 2009 at 2:03 pm
copiii aia dansau pe goa, nu?
august 25, 2009 at 8:25 am
Goa fiind un dans traditional polonez care se practica peste tot, dat fiind faptul ca e destul de popular
august 24, 2009 at 8:35 pm
misto vacanta, simona:) la mai multe!
august 25, 2009 at 8:24 am
Sa dea domnu’. Domnu’ general manager
)
august 25, 2009 at 4:45 am
Frumoasa regiunea, merita vizitate toate cetatile din zona, desi unele nu sunt deschise publicului. Insa, daca il gasesti pe cel care are cheia cetatii, ai sanse sa vizitezi si asa ceva.
Iar de mancat in Sighisoara, am mancat la restaurantul pensiunii Joker (tot in centru, dar nu chiar in cetate) o ciorba de vacuta cu tarhon exceptionala.
august 25, 2009 at 8:24 am
Exact. Bine, de obicei satenii stiu la cine este cheia si te indruma.
august 25, 2009 at 9:07 am
Eu am fost cazata la Domeniul Dracului din Danes unde se mananca extraordinar de bine si mult (acolo am mancat cei mai buni papanasi). Am facut si echitatie acolo, au cam 20 de cai, foarte frumosi si bine ingrijiti. Recomand cu caldura domeniul iar oamenii o sa va faca sa va simtiti minunat.
august 25, 2009 at 10:21 am
Aha, deci asa se numeste. Pai, data viitoare nu mai ratez, clar. Multumim de lamuriri. Cred ca o sa foloseasca cuiva, pentru ca vad ce cauta oamenii pe net si au ajuns cativa la blog dupa “cazare Danes”.
august 25, 2009 at 9:40 am
M-am dat si eu cu un Chevrolet zilele astea, insa nu Cruze. Si tre sa recunosc ca mi-a cam vernit si mie de unu’. Insa “criza” ma cam inspaimanta si stau cumintel! In rest VACANTA PLACUTA IN CONTINUARE!
august 25, 2009 at 10:19 am
Yup, nu e o decizie inteleapta pe criza asta. Si pe mine ma arde rau, dar nu am incotro. Oricum, si fara criza tot nu aveam bani, dar bagam un credit, ceva. Asa, iau o lae de la banca.
august 25, 2009 at 12:31 pm
bornele chilometrice se contrazic cu indicatoarele, semnele de circulatie fac semne obscene catre semafoare, vitezometrele iau locul acelor secundare…
toate astea pentru ca se inverseaza polii
august 25, 2009 at 12:43 pm
De unde si vorba “S-a dus polii de suflet”.
august 25, 2009 at 1:44 pm
Merci de informatii si poze… cred ca plec intr-un week-end la Sighisoara …
august 25, 2009 at 1:49 pm
Cu foarte multa placere! Week-end nu prea iti ajunge, poate doar combinat cu o zi de vineri sau luni. Eu am optat pt luni, ca sa nu prind aglomeratie pe DN1 duminica, la intoarcere. Ah, si atentie, ca am uitat sa spun in post, ca la Breite nu se poate urca cu masina. Doar cu bicla sau pe jos. Banuiesc ca romanii imbecili se baga cu masina, dar e pacat. Pana la urma e rezervatie. Si amenda e destul de mare, daca te prind cu masina acolo. Si nu e prea greu, fiind un depozit al M.Ap.N.ului fix pe platoul Breite.
august 25, 2009 at 3:11 pm
Bre aceasta, daca mai esti in Sighisoara, vezi ca poti hali decent la un drac de pizzerie/restaurant care se afla la iesirea din cetate, catre parc, imediat cum se termina aleea care vine dinspre cetate. Cel putin pizza si pastele sunt foarte bune acolo. Sau erau, pana acum vreun an, ca de atunci nu am mai mers pe acolo.
august 25, 2009 at 5:17 pm
Haha, Barrie, nu mai sunt, dar acolo am halit in cele din urma. Un om bun, deja veche cunostinta acum, ne-a recomandat pentru pizza ceva numit Quatro Amici (i?) si terasa Jo, care este in piata Herman Oberth, vizavi de alta terasa, numita, cred, Concordia sau ceva pe aproape, unde sunt pastele bune, dar pizza nu. Ma rog, cica alea doua crasme-terase, aflate una langa alta se completeaza reciproc: la Jo e pizza buna, dar nu sunt bune pastele(si asta am aflat acum trei saptamani pe stomacul meu), iar vizavi sunt bune pastele, dar pizza execrabila. Acum am mers la sigur si am luat paste de la terasa cu paste bune.
august 25, 2009 at 6:14 pm
Hai si eu cu un comment: si eu am mancat la Hotel Sighisoara, iar Casa Cositorarului e locul meu preferat.
Ce-au oare romanii astia cu femeile de le zidesc pe toate de vii?
august 25, 2009 at 7:56 pm
Eu cred ca femeile sunt de vina, nu romanii.
))
august 25, 2009 at 10:18 pm
Din dragoste … din mare dragoste …
Si apoi, las’ ca si femeile ne ingroapa pe noi, barbatii, de vii
august 26, 2009 at 7:22 am
Bine, bine, e ca voi, da’ tot noi avem dreptate, sa stii
august 25, 2009 at 9:25 pm
vacanta faina , miss chevy
de ce n-ati “furat ” un cal ?? sa va urce la cetate?!!
august 26, 2009 at 7:23 am
Asta ne mai lipsea. Oricum, a fost o vacanta cu aventuri. La politie nu mai ajunsesem.
august 26, 2009 at 12:28 am
Excelent blog… Permiteţi să mai trec…
august 26, 2009 at 7:21 am
Te rog. E gratis si cateodata cald
august 26, 2009 at 11:02 pm
Partea cu gratis este mai puţin importantă aş spune… Căldură? Să nu fie zăpuşeală, aş prefera, ca să nu curgă apele de pe mine atunci când fac lectură… Mulţumesc anticipat.
august 26, 2009 at 10:05 am
Mă bucur că ţi-a plăcut în Mureş. Trebuie să recunosc că e foarte frumos la noi
http://lungimedeunda.wordpress.com/
august 26, 2009 at 11:45 am
Norocoaso! Mi-a placut la nebunie. M-as muta maine acolo.
septembrie 20, 2009 at 11:20 am
septembrie 21, 2009 at 9:33 am
La care cetate te referi? A Sighisoarei? Ca aia mai e, parca
septembrie 21, 2009 at 5:16 pm
nu mai am pozele sa verific dar , din cate imi aduc aminte, la vreo 2-3 metri de “intrarea” in cetatea de la saschiz era o usa (sau o jumatate) de usa de lemn – poarta cetatii kind of.
septembrie 21, 2009 at 7:16 pm
Ah, nu, nu am vazut nimic de genul asta. Poate am urcat eu pe alta parte.
septembrie 21, 2009 at 5:40 pm
acum doi ani:)
februarie 1, 2011 at 2:04 pm
Am citit despre ceea ce ai scris in acest post al tau si imi place. Continua tot asa.