O fata din Ferentari Weblog

Intru în curte. Mă întorc cu faţa către stradă, să închid poarta. O voce de fată mă strigă “Hei, fata, domnişoara, stai aşa”.

Stau aşa. Dincolo de poartă se află o puştoaică de vreo 16 -17 ani. E curată, are părul prins într-o coadă care cade pe umărul stîng, iar ochii îi sunt conturaţi cu creion negru. În mînă ţine o poşetă neagră, o chinezăie ordinară.

- Nu te supăra, te văd aşa… Pari fată umblată, nu stai numa pe Ferentari, trebuie să fi auzit de firma asta.

Îmi bagă poşeta în ochi, să remarc scrisul de pe fermoar.

- Ce scrie aici?

- Esprit.

- Ai auzit de firma asta?

- Da.

În timp ce mă descoase, gagica se bălăngăne, iar ochii i se închid, ca la puii bolnavi. E drogată.

- Haide, ţi-o vînd ţie. Uite, e nouă, din piele.

- Nu mă interesează, mulţumesc frumos.

- Firma asta e  şi la mall, să ştii.

- Ştiu, dar nu vreau.

- Da’  de ce?

- Nu e genul meu.

- Treaba ta, dar îţi fac şi un preţ frumos, cu tot cu portofelul ăsta. Uite, ce scrie pe el?, mă întreabă ea cam nervoasă, împingînd portofelul prin poartă.

- Băi, sculă de firmă, dar chiar nu vreau, mulţumesc.

- Păi tu eşti fată umblată…

- Păi, eu umblu cu rucsacul mai mult.

Ieri dupa amiaza m-a adus acasa prietenul meu. Trage de volan stanga si incetineste. Vecina din spatele curtii mele vindea ceva pe trotuar. Imi arunc privirea pe cartonul de pe trotuar. Avea elastice de par si alte prostii. Prietenul ma intreaba:

- Ce vinde aia acolo?

- Pai, nu stiu, buretei de par, prostii. Cred ca e targ hand made, din asta in cadru restrans.

- Tinand cont de locul in care ne aflam, eu cred ca sunt mai degraba  hand stolen.

Astazi, pe Tunsu Petre, la scara unui bloc, trei tigani burtosi, simpatici, stateau la soare. Alti doi tigani burtosi, aflati intr-o duba, pun frana cu scart langa banca. Soferul iese jumatate din masina, pe geam, si se adreseaza unuia din cei aflati pe banca:

- Tusicoooo! Ce faci, bre?

Uimiti, cei trei belesc ochii. Cel mai batran dintre ei isi freaca mustata, apoi exclama fericit:

- Soru’mea, tu esti?

La ferestrele unui bloc din apropiere am observat ca proprietarii au pus doua gagici dezbracate, pentru a infrumuseta natura moarta din balcon, cu butoiul de varza si izmene puse la uscat. Singura problema o reprezinta faptul ca au lipit posterele cu fata spre strada.

Andreea si Ionela.

Asta seara m-am lamurit in doua privinte.

Unu: scriu mai la obiect decat vorbesc.

Doi: Asa cum zicea Lila intr-un comentariu, de fapt, Ferentari e dragostea mea. Si mi-am dat seama de asta dupa ce am intrat in curte si am vazut niste toale fluturand in vant pe sarma. Am tras in piept aerul de primavara, am cautat cu privirea bulbii de zambile pe langa poteca de cimet, am intrat in camera mea, unde troneaza o vaza mare plina cu lalele, dupa care m-am asezat pe scaun si mi-am zis “Sa-mi bag p…ula, ce bine e sa stai printre oameni, in Ferentari”.

Imi place cartierul asta, imi plac vecinii mei, imi pare rau ca a murit nea Costica si nu i-am scris un epitaf in firea lui si ma bucur ca nu traiesc intr-un penthouse dintr-un bloc din Pipera, unde nu mi-as permite sa ma duc la ora 00.54, la vecina de vizavi, sa o intreb “Nu te supara, ai niste seminte de floarea soarelui?”

Dooooamnelor si dooomnilor,

Asta seara, incepand cu ora 19.00, la Carturesti, in mansarda, are loc o dezbatere despre periferia Bucurestiului. Si cum, se stie, periferia Bucurestiului nu poate exista fara Ferentari, am sa vorbesc si eu vreun sfert de ora despre nimicuri.

Daca ati citit tot blogul, cred ca nu mai are rost sa veniti. Desi, povestea cu inmormantarea tiganeasca merita o tura pe la Carturesti.

Bonus: poze meschine (sunt facute de mine, ce dracu) din Ferentari si montaj video cu gunoaie, seringi, caini si doi, trei tigani.

Pup! Ne vedem la Carturesti.