Lenus Kravitz. Senzational, nu a fost atacat cu fond de ten si crema de maini!

Cea mai mare stupiditate legata de accesul pe stadionul Cotroceni, situat in Russe, capitala Ungariei, a fost aceea ca mi s-a interzis sa intru cu Neutrogena, crema de maini. In schimb, m-au lasat sa trec cu un dvd in poseta, cu care puteam, bine merci, sa il tai pe Lenus pe fata. Sau pe spate, sa-l bata femeia cand ajunge acasa. Oricum nu l-ar fi crezut cand i-ar fi spus ca a fost la un concert in Bucharest, Hungary.

 

Status

Piata Norilor, Tineretului.

 

Diferenta…

dintre Ferentari, Bucuresti

si Bairro Alto, Lisabona

 

Lucruri marunte de la Bestfest

Pentru ca maine sigur am sa gasesc unul care l-a intrebat pe google “cum a fost la bestfest?”.

Pentru ca nimeni nu scrie despre lucurile neimportante care se desfasoara in fata nostra.

Asadar, iata un fel de top al lucrurilor absolut lipsite de sens din prima zi de Bestfest. In ordine cronologica, desigur.

1. O ziarista, foto reporter cel mai probabil, imbracata intr-o fusta lunga, neagra, trasparenta total. I-am vazut chilotii, parul de pe picioare si eticheta aflata pe tivul fustei. M-a marcat definitiv.

2. Toaletele au fost separate, pe sexe, sa zicem. Pisoarul baietilor era vizavi de chiuveta fetelor. Un domn m-a intrebat prin plasa despatitoare daca se vede ceva. I-am raspuns: “Da, numai daca este suficient de lunga”.

3. Solistul de la Apollo 440 a coborat in public. Frumos. O sa scrie presa adevarata despre asta maine.

4. La Alanis s-a cerut bis. Pe scena alaturata iesisera deja Unkle. Au fost dezamagiti ca nu ei erau cei aplaudati, drept pt care s-au asezat pe scena, si-au aprins tigarile si trimiteau sms-uri. Unul dintre ei le-a aratat celorlalti cat de mare e curul lui Morissette. Cui ii pasa? Nici macar nu au iesit la bisul cerut frenetic de public.

5. Oamenii de la paza au fost de mare angajament. Aproape ca m-am indragostit de ei. Ce-i drept, nu aveam scapare, pentru ca mai toti pareau vecini de-ai mei, de pe langa casa. Pantaloni de stofa, tricou rosu bagat in pantaloni incinsi cu o curea. In picioare, musai, nelipstii pantofi cu botul care se uita mirat la cer.

Restul, maine o sa fie deja istorie.

Hai, pup si dati o raita pe blogu’ lu Zoso daca vreti sa cititi chestii serioase de la Bestfest.

 

Tripla reclama

Pai cica maine apare in EVZ povestea blogului astuia. Sau a mea. Sau a vecinilor mei. Inca nu m-am lamurit.

Iaca si linkul: http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/810232/Poveste-din-Ferentari/

Nimic senzational.

 

Emo duck

Am fost la tara, la bunici.

O ratusca mica, mica, inchisa alaturi de suratele ei intr-o cadita de tinut ratuste, a sarit de trei ori peste marginea caditei. Pentru ca pisicile o priveau ciudat, iar cainele saliva, am tras concluzia ca au aparut si ratele emo.

 

Piratii din Ardeal

Vera si Jock (da, da, de pe 360), niste oameni simpatici si cu umor, m-au dus intr-o crasma dubioasa din Manastur. Ceva cu “Hanul Piratilor”. Sau casa lor, ca nu imi mai amintesc clar, fiindca era noapte, iar mie imi era aproape somn.
La Hanul Piratilor e veselie chiar si la 1 noaptea, se manaca bine si ieftin, berea costa in jur de 4-5 lei, personalul e amabil, iar peretii sunt acoperiti cu desene extrem de kitchoase, cu palmieri si pescarusi, semnate de un artist numit ROKK, parca.
Am halit niste papanasi extrem de buni, cum nu aveam sa mai manac la Cluj, nici macar la Fulton, dar asta e alta poveste despre care sper ca o sa ne povesteasca mai pe larg un tip simpatic care se plimba pe la Cannes si ocazional face si cronici de crasme.
Pe scurt, La Piratii astia eu m-am simtit bine, am sa revin si ma bucur ca intr-o crasma relativ cocalareasca poti sa mananci linistit fara sa iti iei un cutit in spinare, cum se mai intampla pe la pizzeriile din Rahova.
Bonus: captura din meniu, executata cu un telefon extrem de prost, mov.
De fapt, nu mai am bonus, ca azi nu functioneaza optiunea “add media”.

P.S. Azi a mers optiunea, asa ca scula lui Barba Neagra e in siguranta, salvata pe blog. Jock, Vera, e bine amu?

 

TIFF 2008. Episodul 2

Sambata dimineata. Trezit si alergat la cinematograf.

Podul de flori. Nu sunt fan documentare decat in perioada zen a vietii mele, in care am rabdare de chestii de genul asta. Culmea, filmul lui Thomas Ciulei mi-a placut la nebunie. Poate pentru ca era dimineata. Nu stiu sa scriu despre filme, caci daca as avea idee cum se face asta, probabil as face cronici, nu reportaje. Insa, pot spune ca ceea ce mi-a placut mie extrem de mult au fost cadrele in care focusul era pe o chestie absolut banala, desi in blurul din spate distingeai ceva mai plin de actiune (he, nu-i asa ca oamenii care scriu despre film nu se exprima in halul asta?). Probabil ca o sa ruleze si in cinematografele din Bucuresti si il recomand calduros oamenilor care se duc la film de dragul artei, nu pentru a fi vazuti la mall.

Pe la pranz a urmat o conferinta de presa la care am ras cu o pofta nebuna, asemanatoare cu cea de la Little Miss Sunshine. De ce? Pentru ca pentru a cinspea mia oara am inteles ca regizorii din Romania au mai mult umor decat ziaristii. Bonus: trailere de la TIFF, pe care le gasiti pe you tube.

Preferatul meu este cel al lui Caranfil: http://www.youtube.com/watch?v=xY3VvjVZEFw

Am vazut Boogie si Megatron si nu neaparat in ordinea asta. Nu m-au dat pe spate, neaparat, dar consider ca merita ambele vazute. Boogie are destul de mult umor incat sa te faca sa te dezlipesti de emisiunea lui Brancu ca sa dai o raita la cinema.

Am bifat Les temps qui changent al lui Andre Techine, cu Deneuve si Depardieu. Catherine a fost in sala de la Republica si a vorbit despre acest film al ei, iar publicul i-a putut admira in voie chilotii ce se vedeau prin rochia transparenta. De remarcat ca nu a fluierat nimeni. Filmul m-a prins, atat pe mine, cat si pe colegii mei, drept pentru care, desi la ora 8 trebuia sa fim la Teatrul National, la Gala, am preferat sa alergam pana acolo, ca sa vedem filmul pana la capat. La gala am ajuns la ora 8 fix, transpirati, obositi, cu sireturile desfacute, gafaind. Dupa care l-am asteptat pe Basescu inca juma de ora.

Pe la jumatatea evenimentului cu pricina, in cardasie cu Elena de la MC si Eliza de la JN, am zbughit-o intr-o cursa nebuna catre Arta, sa vedem Cold Waves. Si l-am vazut, doar ca spre final am adormit. Poate ca de aia mi-a placut mai mult Delta, despre care urmeaza sa povestesc in episodul 3.

 

 

TIFF 2008. Episodul 1

Gratie Mercedes Benz am ajuns si eu la TIFF anul acesta. Imi propusesem sa o fac inca de acum 3 ani, cand mi-am dorit sa merg si la Szighet, noroc ca intre timp peninsula a ajuns ceva ce seamana cu Vama si mi-am cheltuit banii prin Barcelona cea cosmopolita.

Treaba cu TIFF-UL a stat asa:

- Distractia a inceput inca din avion. Initial mi-a parut rau ca am avut loc pe ultimul rand de scaune, dar cand am vazut cine s-a asezat langa mine, am uitat si de cartea din poseta, si de ultimul album-voma al lui Moby de pe iPod. Prigoana si fiul cel mare, probabil, s-au asezat langa mine. Am remarcat fara prea mare mirare ca Prigoana are unghiile mari si putin murdare. Asta nu e de ras. De ras este faptul ca, atunci cand avionul a inceput sa coboare deasupra Clujului, placut impresionat de priveliste, omu’ a exclamat “very strong”. Apoi, vreo 3 minute, fiu-su’ s-a chinuit sa ii explice ca “foarte tare” nu se poate traduce chiar prin “very strong”.

In rest, numai de bine. Prigoana poate sa fie extrem de simpatic daca vrea. Ba chiar la un momentdat, m-a intrebat amabil ce vreau sa beau. Intr-un fel a fost mai bine asa, decat sa calatoresc langa Jiji.

To be continued

 

Din Delta

Insula Sahalin, un loc superb inca. Poate pentru ca taranii si cocalarii au rau de mare.