… imi zice o prietena.

-Mergem?
– Bai, n-au murit astia inca?

– Ba, nu. Eu vreau sa mergem. Ne bagam?

– Fie, zic eu cu jumate de gura si sufletul indoit.

– Conferinta de presa e la Rin Grand Hotel Bucuresti, pe undeva prin Vitan Barzesti.

Bun. Evenimentul a fost organizat de Kompas Events, Magic Fm si Fiat Linea, motiv pentru care acum posed o ditai cana pentru cafea branduita ca la carte, plus poza de pe afisul concertului.

La conferinta de presa lumea e stresata. Nimeni nu intreaba nimic. Toti se simt jenati si se uita pe pereti. In cele din urma, un domn fotograf intreaba „si daca ploua tare, tare, se mai tine concertul?”. Asta a fost inceputul. A urmat o avalansa de intrebari, care mai de care mai sforaitoare si neinteresante, inclusiv intrebarea pe care cred ca deja artistii o detesta:  ce formatii/artisti v-au inspirat?

In timp ce baietii de la Alphaville se gandeau probabil la cat de prosti sunt ziaristii romani, in fata celui mai mare hotel din Europa,  acest Rin Grand Hotel, care arata fix ca un mare perete dintr-o baie, pasteau linistite niste oite si vreo 3 caluti, care cu siguranta n-au fredonat in viata lor „Forever Young”.

Eu n-am intrebat nimic, ca de obicei, pen’ca stiu ca daca deschid gura, se uita oamenii aia la mine si ma ia cu rusine. Asa ca am stat in banca mea, gandindu-ma la filmul cu oite al lui Woody Allen.

Dupa conferinta am ajuns la o singura concluzie: romanii sufera de sindromul p…ulii mici, altfel nu se explica de ce la noi se afla cel mai mare hotel din Europa, adica un fel de Casa Poporului a hotelurilor, cel mai mare brad din Europa etc.

Concertul…

Ei bine, surprinzator pentru mine, cea care i-am subestimat pe mosulicii simpatici de la Alphaville, concertul a fost super tare. A inceput in forta, cu vana si ne-a facut sa exclamam „bai, astia au si voce”. Am dantuit neincetat de la prima pana la ultima melodie, inclusiv la cele lente unde am baletat cu bricheta aprinsa in mana. Si nu am fost singura, desi, dupa concert am auzit multe voci care spuneau ca publicul nu a fost la inaltimea asteptarilor. Pe mine, insa, m-a uimit foarte mult faptul ca, desi Alphaville sunt fix de-o varsta cu mine, la concert au fost multi oameni tineri. Mult mai multi decat cei de o varsta cu parintii mei, care probabil ca au fost fani infocati la inceputul anilor ’80. Plus ca ei, ca artisti, fie chiar si mosulici, cum ii consider eu, au inca multa energie. Intr-un fel, m-am dus cu gandul la concertul Billy Idol, unde am avut aceeasi surpriza. Am avut placerea sa descopar fetze pe care le-am vazut si la Tori Amos, si la Muse si la George Michael. Romanii au inceput sa mearga la concerte, iar asta e bine.  Si mai de bine a fost faptul ca o trupa de nemti simpatici, in care urla ’80-ul,  a reusit sa umple Arenele Romane intr-o primavara in care din toate masinile se aude numai Randy, de care, apropo, cei de la Alphaville n-au auzit. Sac!

Concluzie: concert bun, public ok, bere ieftina. Mai avem de lucrat la capitolul „budele de la Arene”.