Am fost plecata de Paste, la tara, la bunici, intr-un loc ce are farmec poate doar pentru mine, pentru ca altfel nu inteleg ce farmec ar avea un sat simplu, de campie. Mi-au tiutit urechile de la atata liniste. Singurul zgomot puternic pe care l-am auzit a fost cel facut de gastele bunica-mii.

Ei bine, cand m-am intors in Ferentari, a fost ca si cand as fi revenit la viata. Vecinii de pe strada:

– Bai, uite-o pe vecina, aia cu tate mari.

– Las-o ba, ca are casti in ureche si nu ne aude. Oricum nu o f…uti tu pe asta, nu vezi ca e spalata?

Alea doua din blocul din spate o tin pe-a lor:
– Marianooo!

– Daaa!

– Hai fa la cafea, la mine!

– Vin acu’, fa. Stai sa iau ciorba de pe foc.

La crasma din fata casei, epopeea continua. Nea Gioni e pe val: Ooooooooooooooooooooooooo, viata mea!

Dupa ce mi-a disparut bicicleta din fata casei si jeansii de pe sarma, acum s-a voalat si un trening. Baietii sunt selectivi. Pijamalele mele nu le-a placut. Si-au ales doar un trening. Probabil au crezut ca e ceva costum de nunta in Fere.

Ce frumos a fost in vacanta de primavara, la bunici…