Aseară eram într-un taxi. Cris Taxi. Pentru prima dată în viaţa mea mi-a fost imposibil să văd faţa taximetristului. Din spate şi după voce, părea undeva între 50 şi 60 de ani. Purta şapcă.

– Vă rog frumos, în Ferentari, pe strada X, se intră din Tunsu Petre.

– Tunsu Petre e strada dintre Prelungirea Ferentari şi Humuleşti?

– Nu, Tunsu Petre e strada pe care se intră din Prelungirea Ferentari.

– Domnişoară, dumneavoastră mă învăţaţi pe mine meserie? Câţi ani aveţi?
– 25.

– Eu, din ianuarie 1982 m-am apucat de şoferie. Ştiu eu ce spun.

– Bine, bine, cum doriţi dumneavoastră, numai să mă duceţi pe acasă.

– Uite, aici la Vadu Nou stă alde Brătianu. Ăia care deţinea monopolul în Berceni, pe piaţă. Şi în spate, aci, e o stradă pe care este un spital de copii, care iese în Trompetului.  După şcoală, aici, e Vâltoarei, iar pe partea astalaltă e Iacob Andrei. E aşa sau nu?

– Ihî, iar aici, în curba, noi facem dreapta, că asta e strada Tunsu Petre.

– Domnişoară, eu, dacă nu aveam şapcă, îmi exploda GPS-ul din cap. Păi strada asta nu dă în Humuleşti, cum am zis eu? Unde era un stadion, pe care l-au cumpărat nişte ţigani, care au făcut grădină zoolgică acolo.

– Da, fraţii Cămătaru ăia.

– Păi vedeţi?… ŞI aici, la scara asta a stat un coleg de-al nostru, care a făcut accident la Armistiţiului şi a murit. Iar la scara astalaltă era ţiganii din ăia cu pălării, care juca barbut. Iar la casa asta se vindea droguri pe aci, pe sub gard.

M-am dat jos cu nervii făcuţi praştie, după ce i-am zis unde să oprească. A exclamat: „Uite aşa mai aflu şi eu lucruri noi”. Apoi, a stat vreo 3 minute în poarta mea, după care s-a cărat calm.