O mamaita in 141. Are batic de matase pe cap, care ii acopera parul alb, ochelari, obrajii plangaciosi, iar nasul i se opreste paralel cu buza superioara. Nepotul ei, un copil aparent linistit, sta pe scaunul de langa mine. Ma-sa-mare sta de vorba cu o alta femeie si ii explica precipitat:

– O sa vina sfarsitul lumii. Trebuie sa ne pazim sufletele. Si toate prostiile astea cu cifra 666 si cu www ala…

Cealalta doamna, care, de fapt, pentru mine este doar o voce, fiindca se afla in spatele meu si nu pot sa o vad, aproba:

– Da, trebuie sa avem grija.

– O astept pe nepoata-mea sa imi aduca diseara caseta cu groapa aia din Rusia, de unde se aud tot felul de zgomote si tipete. Doamne fereste! O sa vina sfarsitul lumii, sa vezi tu. Si, ai auzit? La americani deja le baga cif din ala in mana.

Nepotul, care trage cu urechea la ma-sa mare, corecteaza:
– Cip, mamaie, nu cif, care este un sistem gps si daca te ratacesti, poate sa vada unde esti.

– Eh, te ratacesti… Pana acum nu ne-am mai ratacit. Trebuie sa ne pazim, sa nu ne lasam pacaliti de Necurat, altfel o sa pierim. Au pus stapanire pe tot. Sa ne rugam si sa ne pastram sufletele curate!

Apoi, mamaita isi trage baticul pe frunte, isi ia nepotul de mana si coboara din autobuz. Merg in spatele ei si o aud cantand ceva cu „doua fetite”. Depasesc, cobor la metrou si imi bag castile in urechi, sa nu mai aud sfarsitul lumii.