Ma urc in 141 de la statia Vadu Nou. Se inchid usile si un val de fum de tigara ma pocneste in nas. Domnul matahalos din fata mea mustaceste nemultumit, prefera tacerea si se asaza pe scaun. Undeva in spatele autobuzului, trei tigani cu fesuri in cap fumeaza linistiti. Dinspre ei vine un miros de tutun, amestecat cu aurolac si pisat. Babutele din autobuz vocifereaza si ele nemultumite, insa nimeni nu spune nimic. Eu ma controlez de telefon si ma pregatesc de un eventual atac, fie el si verbal, pentru ca cei trei tigani, care par a avea in jur de 20 de ani, se ridica si vin chititi spre prima jumatate a autobuzului. Ma inghesui spre geam, ca nu cumva sa se atinga vreunul de mine. Sunt siloasa de felul meu.

Tipii se duc in fata si se aseaza pe scaunele alea trei, fata in fata, de pe partea stanga a autobuzului. Isi aprind alte tigari. Cel mai marunt dintre ei are un fes negru prea mare pentru capul lui si o geaca verde care nu pare sa si-o fi facut pe comanda. Incepe sa faca ture prin autobuz, fluturand in mana o cartela Cosmote. Se apropie de mine si ma intreaba:
– Nu vrei o cartela pa Cosmote? Haide, o dau ieftin. E de sase euro.

Ii multumesc frumos si il refuz. Gagiul se duce mai in fata sa il intrebe acelasi lucru pe un domn cu caciula ruseasca, neagra. Este din nou refuzat. Autobuzul opreste la Zabrauti si se urca o doamna, tiganca, masiva, care tine in brate un copil caruia ii curg mucii din nas. Are haina de blana, maro, si parul permanent, tocit de-a binelea. In spatele ei merge sotul, un tip pe genul „animal”. Cred ca bate usor pe 1.90 m.

Aurolacul cu fesul mare se duce la doamna cu blana.

-Haide, nu vrei o cartela de 6 euro, Cosmote?
– Cu cat o dai?

– 250, zice tipul in timp ce isi aranjeaza fesul.

– 150 iti dau pe ea, zice tiganca cu blana. Ca asa, cu 250 imi iau eu de la magazin.

– Haide, bre, ti-o dau cu 200, insista tipul.

– Du-te, ba,  de aici!

Incepe iar foiala in autobuz. Tiganusul cu fes se poesteaza in mijlocul autobuzului si incepe licitatia.

– Cine da 250 pe o cartela de 6 euro?
Evident, nimeni nu ii raspunde.

– Hai ca o dau cu 200. Are sase euro pe ea. Nu i-am rupt celofanul, ca sa nu zica lumea ca e teapa, imi spune el conspirativ, aplecandu-se catre scaunul meu. Ii zambesc amuzata si ma intorc hlizindu-ma catre geam.

Tiganca pluseaza:
– Ba, uite, nici ca mine, nici ca tine. Iti dau 150 de mii pe ea. Vrei?

– Bine, bre.

Afacerea s-a incheiat, iar autobuzul a oprit in statia de la Eroii Revolutiei. Toata lumea e fericita.