Sambata dimineata iau un taxi Bagetti, de la Zetari catre Politehnica.

Soferul este tuciuriu, are parul pieptanat cu carare pe mijloc si geaca din piele neagra. Asculta tare Radio Zu. Aparatul de taxat este unul nou, din ala cu multe cifre. Pare pornit.

Taximetristul vorbeste tare si se vrea haios. Eu sunt adormita si nu fac efortul de a asculta ceea ce spune. Incerc sa ma concentrez si prind din mers ceva cu Anna Lesko.

– Domnisoara, oamenii se impart in doua categorii. Norocosi si ghinionisti. Care au fost la impartire, dupa Revolutie, sunt norocosii. Restul, saracia, ghinionistii. Daca parintii dumneavostra erau la impartire, erati norocoasa. Toti s-au imbogatit atunci. Adica, parintii lor erau bogati si pe vremea lu’ Ceasca. Uite, cum era Columbeanu al batran. El raspundea de banii tarii. Acum, fiu-su e smecher. Eu, pe vremea aia lucram la restaurantul….

Nu inteleg prea bine ce zice omu’, pentru ca un jingle intra in forta pe post.

Soferul nu se sinchiseste sa dea muzica mai incet. Continua:

– Mai mergeam la Columbeanu ala batran, sa ii duc cate o picolita pentru fiu-su.

Zambesc scarbita si il rog sa dea muzica mai incet, ca nu aud ce spune. Adaug „Da’, chiar, ca era si el mai mic si poate mai timid”. Taximestristul pufneste.

– Era pe dracu! Era prost. Pai eu ii stiu pe toti. Si pe fratii Camataru.

Vorbeste neintrerupt de pe Calea Ferentari pana la Lira. Radio Zu urla, parca special ca sa ma scoata pe mine din minti. Nu inteleg ce spune soferul, dar nici nu imi pasa prea tare pana nu aud cuvantul „cinstit”. Ma sesizez si intreb:

– Cine e cinstit, domne?

– Ziceam ca Fratii Camataru au facut banii cinstit.

– Nu zau? Cum? Din prostitutie, trafic de droguri, de organe si camatarie?

– Ah, pai, domnisoara, la inceput a fost banu’ cinstit. Ca el a fost in Legiunea Straina. Cand venea omu’ disperat si cerea bani cu imprumut, el spunea „Ba, eu iti dau, dar esti sigur ca poti sa ii dai inapoi?”. Omu’ nu se gandea ca el si-a riscat viata in Legiunea Straina pentru banii aia.

Nu stiu la care dintre fratii Camatari se refera, dar nici nu ma intereaseza.

– Cum, domne, el a castigat niste bani, putini, pe care i-a investit in afaceri ilegale si dumneata spui ca aia sunt bani cinstiti?

– Pai la inceput au fost cinstiti.

– Da, ca si ai lu’ Nastase, nu? Haide, ca nu e chiar asa. De ce le luati apararea astora? La fetele alea minore, vandute ca un kil de carnati va ganditi cand spuneti prostiile astea?
– Domnisoara, alea sunt putine… Cate sa fie? Pai la mine veneau femeile si ma intrebau „Bre, nu cunosti si mata un peste, sa castig si eu un ban cinstit?”.

– Bine, alea isi merita soarta, dar restul?

– Totu’ e cinstit, domnisoara. Daca parintii dumneavoastra nu au fost la impartire…

– Sper sa infunde puscaria toti cinstitii astia si, eventual,  sa moara de cancer!

Sunt nervoasa si agitata si i-as da cu ceva in cap boului de taximetrist.

Mormai un „baga-mi-as p…ula, cine m-a pus sa iau fix taxiul asta?” nemultumita si ii spun sa opreasca vizavi de APACA. Ma uit la aparat. Evident, nu fusese pornit. Intreb cat face. Soferul imi raspunde senin:

– Doua sute de mii, cat sa faca?

– Cum, domne, doua sute de mii, cand dumneata ai 15.900 pe kilometru?  Maximum o suta patruzeci de mii.

– Ah, pai cum,  10 kilometri sunt pana aici?

– Tocmai, ca nu sunt. Am mai facut cursa asta, cu un tarif mai mare si cu aparatul pornit. Nu face atat. Si sambata dimineata…

– Eu v-am spus, domnisoara, ca sunt si oameni ghinionisti.

Scot banii, nervoasa rau de tot, ii dau si adaug:

– Treaba aia cu canceru’ e valabila si pentru dumneavostra!

Trantesc usa si ma car. In cateva secunde, taxiul tasneste nervos pe langa mine. E verde semaforul, dar nu trec. Astept sa treaca el mai intai. Deh, mai sunt si oameni ghinionisti..