In urma cu doua zile am stat de vorba cu o vecina de pe strada. Poate cea mai veche dintre oamenii care locuiesc aici. Si-a facut casa in Ferentari in urma cu 40 de ani.

Mi-a spus ca atunci cand a venit ea aici, era un camp mare, plin de flori care apartineau vestitilor florari din Ferentari. Pe platoul pe care astazi se afla ghetourile de la Livezilor, era o biserica, unde misunau maicutele.

Ghetourile au fost construite in anii ’80 de catre armata, mai precis, de catre detinuti. Sau pentru ei, ca pana la urma nu am inteles prea bine, dar nici nu am insistat, fiindca incoerenta e de inteles la o persoana care si-a pierdut patruzeci de ani printre tiganii din Ferentari.

Tot acum doua zile am aflat ca vecinii mei, desi nu sunt cei mai culti oameni din lume, urasc manelele care razbat de la parangheliile tiganesti. Si, in general, sunt multumiti de cartierul in care stau. Explicatia lor e simpla. Citez: „Cum sa nu fiu multumit, daca aici mi-am facut eu casa, cu mainile mele, astea doua, brazdate? Altii au trait o viata si nu au facut decat puscarie. Eu am facut o casa”.

Asta e Ferentariul!