Astazi, in timp ce asteptam ca nea Gigi, omul care are un magazin in apropierea casei mele, sa caute un pachet de servetele, am vrut sa dau unui copil cinci mii de lei vechi. Avea pielea ciupita rau de tantari, maxim 6 ani si parea un pic badaran. Era insotit de prietenul lui, un copilac de vreo 4 ani, calare pe o bicicleta pe 3 roti. Isi doreau nu stiu ce guma care costa zece mii, iar plodul mai marea avea in mana o fisa de cinci mii. Ala mic urla ca vrea nu stiu ce care costa zece mii.

Am scos cinci mii din portofel si i-am intins copilului. Am adaugat: „Sa va ajunga de guma”. Baiatul cel mare, ciupit tot de tantari, cu un gest relativ brutal, mi-a returnat banii. Mi-a spus ca nu are nevoie. Eu, capoasa, am insistat.

Dupa 30 de secunde m-am gandit ca poate fac o gafa. Mi-am luat banii inapoi, dupa care, cel putin 10 minute, m-am simtit extrem de prost. A fost printre putinele dati din viata mea cand mi-am oferit ajutorul fara sa-mi fie cerut.