Pe strada Ilie Dumitrescu se afla o casa cu gard metalic, maro,  nu prea inalt, care imi ajunge mie pana la bust. In curte, langa gard, o fetita satena, la 13-14 ani, imbracata intr-o fusta lunga, viu colorata, transformata in rochie fara bretele, cerne intr-o sita metalica nisip. Pe strada, langa gard, alte fetite, prietene de-ale ei, flutura o carte. Fetita care cerne nisip se apropie de gard si se uita pe carte. Zambesc toate copilareste, fara griji.

O pustoiaca cam de aceeasi varsta cu celelalte fetite, bruneta, fasneata, bulanoasa, se apropie de grup pe role. Pare vulgara, iar zambetul ei nu seamana cu cel al copilelor de langa gard. Le da un ocol cu rolele ei care ii dau aceeasi atitudine pe care o au proastele atunci cand se apuca de fumat. Le spune ceva, dar nu aud ce pentru ca ma aflu la oaresce distanta, in fata unui magazin in care cineva asculta muzica tare. Cand ajung in dreptul lor, fata cu rolele face ultimul tur si ii spune fetitei cu sita:

– Vai de capul tau, fa asta! Pai nu ai cernut tu pietre cati barbati am avut eu numai  saptamana asta.

Apoi, cu un gest de pitzipoanca ofticata, isi da cu mana prin parul prins in coada si pleaca spre Tunsu Petre in viteza, pe role.