In ’89 eram eleva in clasa a I a, la scoala generala „Savin Popescu” din Giurgiu. Revolutia m-a luat un pic prin surprindere, pentru ca inca nu invatasem sa citesc cu intonatie si nu aveam nici un chef sa mor proasta.
Ne-au dat vacanta mai devreme, astfel incat am putut sa aprofundez partea cu cititul. Citeam in draci ziarele care tot apareau la noi in casa, din care oricum nu intelegeam mare lucru.
Revolutia se infaptuia in Giurgiu numai pe soseaua Bucuresti, principala artera care traverseaza orasul. Pe Bucuresti nu aveam voie, dar puteam sa umblu nestingherita pe Oinacului, unde nu prea era Revolutie. Astfel, am mers in seara de Ajun cu colindul la doamna invatatoare, Florica Lobda. Ne-a dat si mandarine. De bucurie ne-am dus acasa si ne-am culcat, ignorand total Revolutia.
Blocul in care locuiam cu parintii si sora mea, nascuta chiar in anul cu pricina, se afla situat langa curtea PECO. In zilele de dupa Craciun au inceput sa apara multi soldati in curtea PECO, despre care mama mi-a spus ca pazesc bazinele pline cu motorina: „Sa nu se traga, mama, sa zburam in aer”. Vecinele faceau salata boeuf si sarmale si se duceau la gardul PECO, sa le dea si soldatilor. Eu imi doream sa vad cum se trage, dar de frica sa nu zburam in aer, ma jucam mai mult prin baia de serviciu, care intre timp se transformase in depozit de ziare. De pe ghena venea un miros strasnic de usturoi, semn ca si vecinii nostri depozitau chestii in baia de serviciu, dar care nu aveau nimic de-a face cu presa scrisa.
Nu aveam voie sa merg la matusa mea pentru ca locuia pe soseua Bucuresti. Oricum, nu aveam nici de acolo cum sa vad daca se trage, pentru ca apartamentul ei avea vedere pe spate. Matusa mea ma lasa sa ma joc de-a restaurantul in sufragerie. Si avea si un Neckerman subtirel, pe care ma uitam ore in sir. Cel mai mult se amuza atunci cand faceam „cic, cic” imitand deschiderea unei yale imaginare cu o cheie la fel de inexistenta. Din cauza asta nu prea mi-a placut Revolutia.
Blocul in care locuiam avea o singura scara si era nou. Pana in iarna lui ’89 se mutasera acolo maxim cinci familii. Ieseau pe la usi si vorbeau despre Revolutie. Intr-o zi am aflat ca s-a tras in biserica de pe Bucuresti, vizavi de unitatea militara. Cica era ciuruita. Blocurile de prin preajma asemenea. Insa, m-a inspaimantat de-a dreptul povestea omului care a fost impuscat in propriul lui sifonier, unde se ascunsese de frica. Ce daca sifonierul era asezat pe peretele care dadea fix in soseua Bucuresti, unde stiam pana si eu ca e Revolutie?
De la mine din casa s-a auzit Revolutia, da’ numai un pic, de forma, ca dupa aia nenea Aurel, vecinul de la doi, a dat muzica tare si a pus-o pe tanti Ileana sa cante muzica populara. Apoi, Vali, fata lor, mi-a furat rochitele papusilor si eu m-am pus pe plans si nu s-a mai auzit nimic. Nici macar tanti Ilena.
Dupa ce s-a terminat Revolutia, mama a strans toate ziarele, le-a pus intr-o cutie de camera video JVC, care nu stiu cum ajunsese la noi in casa, si mi-a zis: „Sa nu te joci cu ele. Cand o sa cresti, o sa vrei sa stii ce s-a intamplat”.
Decembrie 22, 2009 at 4:54 pm
foarte misto…eu aveam un an pe atunci deci nu am simtit f bine revolutia , mai mult din ce am citit , asa cum fac acum 🙂
Decembrie 23, 2009 at 1:48 pm
Deci, esti cam de-o varsta cu sora mea 🙂 Oricum, n-ai pierdut mare lucru.
Decembrie 22, 2009 at 5:37 pm
si? ai crescut?
Decembrie 23, 2009 at 1:47 pm
Eu am crescut, dar m-am jucat cu ziarele intre timp si acum nu prea mai am cum sa aflu adevarul.
Decembrie 23, 2009 at 10:52 am
Una dintre cele mai naturale amintiri. Excelent! 😀
Decembrie 23, 2009 at 1:46 pm
O revenire in blogosfera de bun simt 🙂
Decembrie 23, 2009 at 1:16 pm
Eu eram maaare, adica studenta si ma bucuram ca a picat Ceausescu(mai aes pe madam o uram) si eram trista din motive de corason.
Decembrie 23, 2009 at 1:45 pm
Deci, practic, traiai o revolutie care se consuma in adancul inimii tale 🙂
Decembrie 23, 2009 at 1:45 pm
Deci, practic, traiai o revolutie care se consuma in adancul inimii tale 🙂
Decembrie 23, 2009 at 2:03 pm
Craciun fericit!!
tuturor copiilor , si nu numai , care va bucurati de libertatea adusa de ..acea „revolutie ”
the freedom is not free ”
unii n-au aflat nici pana azi , dupa 20 de ani , cu ce se ” mananca ” libertatea !
cresteti mari , frumosi si grozavi !!!
Decembrie 24, 2009 at 11:52 am
Sar’mana! Si, normal, Craciun fericit si tie, WindWhisperer! Te pupa Simona!
Decembrie 23, 2009 at 2:57 pm
Eu eram in clasa a doua, si imi aduc aminte ca toata lumea se bucura ca o s-o ducem mai bine. Acum dupa 20 de ani ajung la concluzia ca nici peste 40 de ani nu va fi mai bine. Tot timpul vom fi cu 30 de ani in urma tarior civilizate, si printre ultimii din uniune. De 20 de ani, tara noastra a fost vanduta bucata cu bucata, pe nimic, ceea ce imi da un sentiment ca am fost tradati. Inainte de `89 am fost condusi de comunisti, iar dupa `89, de tradatori. Nu e de mirare nici faptul ca romanii cand se afla in minoritate, oriunde pe lumea asta, tot intre ei se fura. Foarte multi care au fost in strainatate subliniaza un sinngur lucru: „fereste-te de romani si nu lega prietenii cu ei…pe drum iti sunt cei mai buni prieteni iar cand ajungi acolo…se fura intre ei.”
Decembrie 24, 2009 at 11:52 am
Nu stiu ce sa zic. Depinde si de aluatul omului, in definitiv 🙂
Iulie 29, 2010 at 6:35 pm
@Duke
Este foarte adevarat. De 20 de ani de cind ma aflu in US… prieteni romani am doar doi si la distanta, cu care comunic foarte rar, dar totusi comunicam.
Am dat de cateva specimene foarte interesante in peregrinarile mele prin US. De fiecare data m-au facut pur si simplu sa-mi fie rusine sa spun ca sint romanca in fatza altora.
Nu pot spune ca sint usa de biserica, dar sint foarte contienta de actele mele si consecintele de dupa.
Cit despre revolutie, in ceea ce ma priveste, eu am pierdut enorm :((
As dori ca cei care si-au dat viata in acele zile sa fie uneori amintiti, chiar daca prea putin s-a schimbat in RO.
@Simona
Multumesc pt adevarul asternut aici. Voi pune link-ul blogului tau la mine pt a atrage cit mai multi cititori, in opinia mea cu cit vor citi mai multi, lucrurile pot lua o alta directie, sper :))
Decembrie 24, 2009 at 9:38 am
frumos povestit, chiar cu lux de amanunte, nu stiam poveste cu nenea din sifonier. Daca iti aduci aminte scriam si eu acumun an despre asta, eu doar ca am locuit chiar acolo unde se tragea, adica s-a tras si in geamul dormitorului nostru ca un copil prost se juca cu masinutele pe perdea (mi-am luat o scatoalca sanatoasa si ne-au incuiat in debara). La Giurgiu ce-i drept nu a fost mare lucru, multa panica, si prostie cat cuprinde, crescute exponential in anii ce au urmat! 🙂
Craciun fericit!
Decembrie 24, 2009 at 11:51 am
Haha, deci si tu ti-ai furat-o :))
Poate ca nenea cu sifonierul nici nu a existat. Poate e o legenda urbana, ca sa aiba si Giurgiu un erou al Revolutiei. Cine stie?
Craciun fericit si tie! Si multumesc pt pozele cu Giurgiul inzapezit. Mi-ai facut pofta sa dau o tura pe strada pe care m-am nascut, iar maine chiar am sa fac asta.
Decembrie 24, 2009 at 3:54 pm
Craciun fericit!
Decembrie 25, 2009 at 1:38 pm
ai mei m-au deportat la tara. am trait revolutia pe lacul de la mamaie si ma intrebam de ce nu vad tancuri ,desi sunt aproape de bucuresti. lacul era inghetat bocna si ne jucam hochei cu crose facute din ramuri zdravene rupte din copaci si cu o cutie de conserve cu apa inghetata pe post de puc. dar am tot vazut-o la teve ca sa nu raman nerevolutionata.
Decembrie 26, 2009 at 8:12 am
E frumos ca se mai spune si adevarul din perspectiva fiecaruia.
Mie pe 20 mi s-a aplicat un sut in cur pe motiv ca ascultam la usa bucatariei ce ascultau ai mei la Soparlita Libera despre Timisoara.
Pe 21 mi s-a dat o masca de gaze si mi s-a facut instructajul despre cum sa sar din pat si sa ma pun tiris pe podea in caz ca se trage, cum se evacueaza camera tiris si spre holul protejat de placa de beton.
Pe 22 jucam prinsa si faceam galagie in fata la un bloc oarecare. Deodata a iesit un nene la geam cu un steag cu gaura si a inceput sa urle ca a fugit Ceausescu si chestii iar apoi sa urle sacadat „libertate”. Am inceput sa urlam si noi Li-ber-ta-te. Militianul de la colt si-a bagat mainile in buzunar si a plecat incetisor printre blocuri. Au inceput sa urle toate blocurile din jurul nostru, ne-am speriat si am fugit acasa unde mama si o matusa de a ei plangeau. La 3 au venit muncitorii de la fabrici si au ocupat centrul. La 4 a venit armata si asta a fost tot.
La noi nu s-a tras nici un foc, nu s-a spart nici un geam.
Decembrie 26, 2009 at 12:37 pm
Sa nu-mi spui ca nu ai certificat de revolutionar! :)))
Decembrie 26, 2009 at 11:18 pm
păcat. voiam să te rog să-mi împrumuţi şi mie ziarele alea… 😀
Decembrie 30, 2009 at 3:55 pm
Foarte hilar, cand ai inceput tu sa plangi nu s-a mai auzit nici tanti Ilena ;)). Sarbatori fericite!
Decembrie 30, 2009 at 9:05 pm
Interesant este faptul ca foarte multi dintre cei care au fost raniti in timpul revolutiei, nu au carnet de revolutionar, de fapt nu-i bagase nimeni in seama in momentul in care isi cereau drepturile. Personal stiu pe cineva care e „revolutionar”, desi n-a avut nici o legatura cu revolutia :))
Ianuarie 8, 2010 at 10:55 am
Stiai ca „vestitul” gaghii a scos primul ziar „liber” – asta dupa ce a fost pupincuristul regimului ani de-a randul?
Acum e bine mersi, la loc caldut. Si alti „revolutionari” de tot rahatul au ajuns din sfertodocti si derbedei, sa fie in FSN sau cum dracu i-a mai spus. Cu totii s-au imbogatit brusc…
Revolutia la care ne tot raportam de douaj’ de ani a fost o mare cacialma…
macar am avut de invatat cate ceva – tu sa citesti, eu sa… te citesc, altii sa se ghiftuiasca…
S’auzim de bine!!
Ianuarie 8, 2010 at 10:57 am
Pe vremea aceea nu existam nici macar in stadiul de embrion. Insa ma trag din parinti revolutionari: mama is facea permanent la un coafor din Bacau si tata taia porcul la Iugani :)).
Ianuarie 8, 2010 at 2:24 pm
Esti o surpriza extraordinara! Ma bucur pentru tine. Te am descoperit aici intamplator. Nu te-am vazut de mult! Mi-ar face placere sa te revad. Bravo tine-o tot asa.
Ianuarie 8, 2010 at 7:08 pm
si eu am fost la savin popescu, nr 6, cum ii spunea pe vremea mea iar Lobda a fost si invatatoarea mea. mereu ma tragea de par. la revolutie, aveam doar 5 ani, si eram la tara:)
Martie 16, 2010 at 3:52 pm
Pai, cred ca avem o problema, Off Shore. Daca tu aveai cinci ani la Revolutie, iar doamna Lobda mi-a fost invatatoare pana in clasa a IV a, nu prea avea cum sa iti fie si tie invatatoare, tu fiind doar cu un an mai mica. Poate o confunzi, mai ales ca din cate imi amintesc eu, Florica Lobda este o femeie pasnica care nu isi bate elevii. Hmmm…
Ianuarie 9, 2010 at 6:14 pm
Stii cati nostalgici sunt dupa vremea aia mizerabila care a fost ? Iar asta cu sunatul imi aminteste de un banc bun: -Alo, chicitoarea Omida ? -Da ! -Ghici cine e la telefon….!
Februarie 3, 2010 at 12:36 am
Superba descrierea… Eu am o varianta mai scurta pe care o povestesc tuturor celor care ma intreaba: la Revolutie aveam vreo trei anisori si ma ascundeam cu toata familia in baie (singura camera care nu avea geam). Si cum era destul de obositoare viata intr-o incapere de 4 metri patrati, trebuia sa ne si odihnim… bunica statea pe capacul de la toaleta, bunicul pe marginea cazii iar eu pe… olita de noapte 🙂
Februarie 5, 2010 at 2:08 am
in perioada aia ati si avut probleme in fiecare seara:))
Martie 16, 2010 at 3:43 pm
Aaaa? Nu inteleg. Cine?
Februarie 18, 2010 at 3:54 pm
Am citit cu placere amintirile tale de la Revoilutie – mai ales ca in Giurgiu am facut armata (pe vremea Odiosului) si am ramas, asa, cu o nostalgie fata de oras. Aveam unitatea intr-un fost camion muncitoresc chiar langa capitania portului, aproape de Dunare, si munceam pe santierul combinatului chimic. In fiecare dimineata mergeam cu autobuzul spre santier si faceam cu mana unei fete care se ducea la liceu. Am fost la cateva concerte (de pilda Compact) si piese de teatru acolo, am tras betii, am fugit de apevisti pe coclauri, de pilda pe la estacada, si stateam vara langa santier (fugeam de la munca), pe iarba, mai ceva ca la munte. Eh, vremuri!…
Februarie 22, 2011 at 10:41 pm
in timpul revolutie din 89 erai mica eu am fost in prima linie si stiu tot ce sa intaplat in giurgiu in acele zile daca vrei sa afli ce sa intaplat sa-mi spui.