In februarie 2006 am pasit timid in redactia revistei MAXIM, un loc cu o cantitate mare de testostern pe metru patrat.

Primul reportaj pe care l-am facut a fost, fireste, unul despre locurile de futut din Bucuresti.

Aveam emotii. Nu mai scrisem in viata mea intr-o revista citita de mai mult de 50 de persoane.

Cateva luni mai tarziu executam cu succes unul dintre cele mai misto reportaje din viata mea.

In urmatoarea luna am plusat cu „Ultimul Nae”, un reportaj pe care il linkuieste wikipedia pe pagina despre primul film romanesc, „Independenta Romaniei”.

Apoi, am inceput sa fac si interviuri cu fete.

Dupa 10 luni de MAXIM ma ocupam deja de chestii incitante, cum ar fi reportajele undercover in saloane de masaj erotic.

In primavara anului 2007 am scris si primul feature din viata mea, ocazie cu care, alaturi de colegul meu, Adi Stoicoviciu, am mancat cea mai proasta ciorba de fidea servita intr-o popota. Si a fost ultima.

Pentru numarul 19 al revistei, editia de iunie, am pregatit un interviu cu Walter Ghidibaca, jurnalistul roman care a plecat spre Rusia cu o Dacie veche pentru a realiza un documentar, dar care s-a intors un an mai tarziu cu cazier. A fost primul si singurul interviu acordat de Walter dupa intoarcerea din Rusia.

Numarul 19 a fost unul memorabil pentru mine, mai ales pentru ca a fost si ultimul la care am lucrat alaturi de  echipa initiala a revistei.

Doua luni mai tarziu am facut cunostinta cu noii redactori sefi ai revistei.

In februarie 2008 am facut o mica incursiune intr-un canal de la Eroii Revolutiei, alaturi de colegul meu fotogaf. L-am vizitat pe Zaharia, cel mai simpatic aurolac pe care l-am intalnit in viata mea. Ba mai mult de atat, Zaharia are foarte mult bun simt (ne-am intalnit ulterior prin mijloacele de transport in comun).

In 2009 am facut un reportaj pentru sufletul meu si un interviu la care inca mai pot rade, in ciuda faptului ca il stiu pe dinafara.

In februarie 2010 activitatea acestei reviste a incetat. In decembrie am aflat ca voi ramane fara job.

Stabilitatea, tabieturile si atmosfera misto de la job s-a dus dracului intr-o singura zi. Si, ca orice om caruia ii place ceea ce face, am suferit si eu in felul meu. Atat de mult incat, de suparare, la noul job m-am dus numai cu masina, astfel incat v-am vaduvit de povestile misto din Ferentari.

Dar si cand o sa ies din puscarie…