Asta seara m-am lamurit in doua privinte.

Unu: scriu mai la obiect decat vorbesc.

Doi: Asa cum zicea Lila intr-un comentariu, de fapt, Ferentari e dragostea mea. Si mi-am dat seama de asta dupa ce am intrat in curte si am vazut niste toale fluturand in vant pe sarma. Am tras in piept aerul de primavara, am cautat cu privirea bulbii de zambile pe langa poteca de cimet, am intrat in camera mea, unde troneaza o vaza mare plina cu lalele, dupa care m-am asezat pe scaun si mi-am zis „Sa-mi bag p…ula, ce bine e sa stai printre oameni, in Ferentari”.

Imi place cartierul asta, imi plac vecinii mei, imi pare rau ca a murit nea Costica si nu i-am scris un epitaf in firea lui si ma bucur ca nu traiesc intr-un penthouse dintr-un bloc din Pipera, unde nu mi-as permite sa ma duc la ora 00.54, la vecina de vizavi, sa o intreb „Nu te supara, ai niste seminte de floarea soarelui?”