Intru în curte. Mă întorc cu faţa către stradă, să închid poarta. O voce de fată mă strigă „Hei, fata, domnişoara, stai aşa”.

Stau aşa. Dincolo de poartă se află o puştoaică de vreo 16 -17 ani. E curată, are părul prins într-o coadă care cade pe umărul stîng, iar ochii îi sunt conturaţi cu creion negru. În mînă ţine o poşetă neagră, o chinezăie ordinară.

– Nu te supăra, te văd aşa… Pari fată umblată, nu stai numa pe Ferentari, trebuie să fi auzit de firma asta.

Îmi bagă poşeta în ochi, să remarc scrisul de pe fermoar.

– Ce scrie aici?

– Esprit.

– Ai auzit de firma asta?

– Da.

În timp ce mă descoase, gagica se bălăngăne, iar ochii i se închid, ca la puii bolnavi. E drogată.

– Haide, ţi-o vînd ţie. Uite, e nouă, din piele.

– Nu mă interesează, mulţumesc frumos.

– Firma asta e  şi la mall, să ştii.

– Ştiu, dar nu vreau.

– Da’  de ce?

– Nu e genul meu.

– Treaba ta, dar îţi fac şi un preţ frumos, cu tot cu portofelul ăsta. Uite, ce scrie pe el?, mă întreabă ea cam nervoasă, împingînd portofelul prin poartă.

– Băi, sculă de firmă, dar chiar nu vreau, mulţumesc.

– Păi tu eşti fată umblată…

– Păi, eu umblu cu rucsacul mai mult.