După cum unii dintre voi știu deja, eu am ajuns în Ferentari în 2001. Cînd deja cartierul era în plină transformare, mormanele de gunoaie se înjumătățiseră, apăreau primele ONG-uri care împarțeau seringi, iar străzile mai mari de prin zonă se asfaltau.

Practic, am prins Ferentariul modern. Despre Ferentariul anilor ’90 am găsit cîteva fragmente într-o carte destul de proastă a Claudiei Cîrlig, numită „Lecția de română”. În care englezul Ian Tilling, fondatorul Casei Ioana, povestește despre lupta absurdă a unor voluntari englezi, dornici să ajute orfanii, cu autoritățile din România în anii ’90 (mă rog, scopul era chiar înființarea Casei Ioana). De ce apare Ferentariul în cartea asta? Pentru că primul sediu al Casei Ioana a fost chiar în ghetourile de la Zăbrauți, P-urile cu garsoniere confort 3. Care au intrat în istorie grație revoluției de dimensiuni restrînse din 2006, în timpul căreia Becali s-a urcat pe capota Maybach-ului său și a promis lumină pentru toată lumea. Iată, așadar, cum descrie Ian Tilling viața în Zăbrauți în prima jumătate a anilor ’90:

„Familii întregi locuiau în camere de 9 metri pătrați, claie peste grămadă: părinți, copii, uneori și bunici. Cei care luau un salariu erau la munca de jos: adunatul și spălatul sticlelor sau măturatul străzilor. În timpul iernii, stăteau numai înăuntru. Vara însă, se mutau afară. Atunci gătitul devea o ocupație comună și se făcea la un foc mare. Paturile se scoteau și ele afară – acolo dormeau și trăiau. Mai ales țiganii. Principala activitate părea să fie spălatul sticlelor. Aveau butoaie enorme de metal pline cu apă. Veneau cu sacii plini de sticle și își petreceau cea mai mare parte a timpului spălîndu-le. Apoi puneau sticlele din nou în saci și le duceau la magazinul de care încasau garanția.

Era mult gunoi în Zăbrăuți! Țiganii aveau un sistem foarte convenabil de eliminare a gunoiului: pur și simplu deschideaui fereastra și îl aruncau afară. Făceau asta de cîteva ori pe zi. Foarte repede, mormanele de gunoi ajungeau la ferestrele camerelor de la primul etaj. Probabil că în ierarhia țigănească nu era posibil ca aristocrația să locuiască la parter sau la primul etaj, niveluri rezervate plebei.”

„Bărbații erau sexul dominant. Foarte rar erau implicați în activități domestice ca spălatul, curățenia sau gătitul. Se pricepeau de minune să dea sfaturi. Se pare că asta făceau mai tot timpul. Certurile erau mereu interesante pentru că porneau doar de la doi oameni care țipau unul la altul. Destul de repede se implicau din ce în ce mai mulți dintre cei care stăteau în grupuri mari pe margine și se uitau la cei care începuseră să se certe. Deci aveai doi oameni care se certau și susținătorii fiecăruia dintre ei pe margine. Și atunci începeau spectacolul. La un moment dat, suporterii începeau să se certe între ei, iar în final toți se certau și se amenințau unulu pe altul. Atunci bărbații mergeau la nevestele lor, iar femeile scoteau din sîn cuțite uriașe. Pentru că femeile purtau asupra lor cuțitele și armele în general, nefiind controlate de poliție. Deci scoteau aceste cuțite. Erau amenințări serioase, iar mulțimea țipa de pe margine să se întîmple ceva: <Bătaie! Bătaie! Bătaie!> Dar eu nu am văzut niciodată o bătaie cu cuțite. Țiganii păreau să fie obișnuiți numai cu amenințările. Am văzut numai bătăi cu pumnii, cu picioarele și corp la corp.

Interesante erau și certurile dintre femei și bărbați. Îmi închipui că fundul unei femei este ceva teribil de insultător pentru populația romă. Dacă un tip supăra o femeie și dacă femeia era destul de curajoasă și se simțea în siguranță pentru că tipul era prea beat ca să facă ceva, ea se întorcea cu spatele la el, își ridica fustele, își dădea jos chiloții și îi arăta fundul. Și trebuia să fi văzut acele funduri mari!”

„Nunțile în Zăbrăuți erau sălbatice: vreau să spun că durau, și durau, și durau. O nuntă în Anglia este o petrecere destul de liniștită, care înseamnă slujba la biserică și, imediat după aceea, masa la restaurant. Nunțile țigănești erau zgomotoase, semănau mai mult cu o sărbătoare. Era sărbătoare din clipa în care oamenii se adunau pentru a merge la biserică. Întreaga comunitate lua parte la petrecere, nu doar familiile și invitații. Cînd petreceau, petreceau ca nimeni alții. Toată zona se trezea la viață și o ținea așa 48 de ore, uneori chiar mai mult. Se dansa mult și de multe ori îmi făceam griji pentru că femeile dansau foarte provocator și senzual. Cînd dansezi cu o țigancă, ea „face dragoste” cu tine în timpul dansului”.