Am fost la piata. Aici, in Bucurestii Noi, langa parcul Bazilescu, la 16 februarie. Unde vazusem o cizmarie care mi s-a parut tocmai potrivita ca sa lipesc un convers de-al prietenului meu, crapat vag pe talpa.

Cizmaria este practic o camaruta din pamant, a carei fundatie s-a cam lasat. Daca o avea. Am deschis usa din lemn, cu geam, ca cele ale bucatariilor pe care le-am vazut la casele mai saracacioase de la oras, si m-a pocnit in moalele capului mirosul ala puternic de prenandez. La masa din fata mea, acoperita cu o bucata de linoleum patat de lipici si plina cu pantofi si cuisoare, sta un batranel cu o fata cam agresiva. Dau binete si ii spun ca am niste tenesi de lipit. Desfac punga si scot convesrul. Il ia, il cantareste in mana, il intoarce cu talpa-n sus, trage de marginea dezlipita si se rasteste la mine:

– Si alalalt unde e?

– Acasa.

– Pai trebuia si ala.

– Nu cred, ca ala nu are nimic.

– De unde stii?

– Pai m-am uitat cu atentie la el.

– Trebuie adus si ala. Sa nu mai faci niciodata asa ceva!, a tunat el.

M-am facut mica si am lasat privirea in jos.

– Pai si ce e de facut? Sa il iau si pe ala si sa revin?

– Acuma numai, dar sa stii pentru data viitoare. Hai, da-mi o suta de mii si zi-mi ce nume sa trec pe chitanta. Si cand vii sa il iei, vino si cu perechea, sa ma uit la el.

Imi zareste fata probabil speriata si adauga:

– Ti-l fac gratis, nu e nici o problema.