Din alea triste, de cartier


Nea Costica, cel mai amuzant om de pe strada mea, a murit saptamana trecuta. Nu prea mai am chef de povesti din Ferentari.

Pe strada Ilie Dumitrescu se afla o casa cu gard metalic, maro,  nu prea inalt, care imi ajunge mie pana la bust. In curte, langa gard, o fetita satena, la 13-14 ani, imbracata intr-o fusta lunga, viu colorata, transformata in rochie fara bretele, cerne intr-o sita metalica nisip. Pe strada, langa gard, alte fetite, prietene de-ale ei, flutura o carte. Fetita care cerne nisip se apropie de gard si se uita pe carte. Zambesc toate copilareste, fara griji.

O pustoiaca cam de aceeasi varsta cu celelalte fetite, bruneta, fasneata, bulanoasa, se apropie de grup pe role. Pare vulgara, iar zambetul ei nu seamana cu cel al copilelor de langa gard. Le da un ocol cu rolele ei care ii dau aceeasi atitudine pe care o au proastele atunci cand se apuca de fumat. Le spune ceva, dar nu aud ce pentru ca ma aflu la oaresce distanta, in fata unui magazin in care cineva asculta muzica tare. Cand ajung in dreptul lor, fata cu rolele face ultimul tur si ii spune fetitei cu sita:

– Vai de capul tau, fa asta! Pai nu ai cernut tu pietre cati barbati am avut eu numai  saptamana asta.

Apoi, cu un gest de pitzipoanca ofticata, isi da cu mana prin parul prins in coada si pleaca spre Tunsu Petre in viteza, pe role.

La aceasta ora, cand multi dintre voi se gandesc in ce parc sa mearga, la ce film sa se mai uite sau pe ce drum sa se intoarca de la mare sau de la munte, in Ferentari, dincolo de zidurile groase, de beton, ale curtilor oamenilor, un cuplu de junkie isi traieste  intr-un mod aproape idilic ziua de duminica. Enjoy!

P.S. Cel care va indica numarul corect de seringi numarate in cele patru fotografii primeste gratis o excursie  in Ferentari.

superman

amorezi in fere

cuplu in fere

seringi

Astazi, in timp ce asteptam ca nea Gigi, omul care are un magazin in apropierea casei mele, sa caute un pachet de servetele, am vrut sa dau unui copil cinci mii de lei vechi. Avea pielea ciupita rau de tantari, maxim 6 ani si parea un pic badaran. Era insotit de prietenul lui, un copilac de vreo 4 ani, calare pe o bicicleta pe 3 roti. Isi doreau nu stiu ce guma care costa zece mii, iar plodul mai marea avea in mana o fisa de cinci mii. Ala mic urla ca vrea nu stiu ce care costa zece mii.

Am scos cinci mii din portofel si i-am intins copilului. Am adaugat: „Sa va ajunga de guma”. Baiatul cel mare, ciupit tot de tantari, cu un gest relativ brutal, mi-a returnat banii. Mi-a spus ca nu are nevoie. Eu, capoasa, am insistat.

Dupa 30 de secunde m-am gandit ca poate fac o gafa. Mi-am luat banii inapoi, dupa care, cel putin 10 minute, m-am simtit extrem de prost. A fost printre putinele dati din viata mea cand mi-am oferit ajutorul fara sa-mi fie cerut.

Vecinul meu, nea Costica, despre care v-am mai povestit de-a lungul timpului, are o chestiune cu trei roti, motorizata, cu care cara marfa pentru magazinul lui. Mi-a spus ca smecheria cu trei roti are legatura cu Piaggio Apia. Intr-un fel are dreptate.

In urma cu trei nopti, omu’ rau i-a furat lui nea Costica trotineta. Suparare mare. El vanat spre negru de suparare, eu cu draci ca nu am apucat sa fac un material senzational cu el si cele trei roti din dotare. Face omu’ plagere la politie, ancheteaza toti vecinii… In zadar.

Ieri, un copil care cutreiera cartierul ii spune ca i-a vazut Piaggio Apia pe la Baduc, pe langa Iacob Andrei.

Astazi, nea Costica a fost fericit. Da’ mai pe jumate asa, ca si-a recuperat mijlocul de transport, insa fara cabluri, curele si alte gadgeturi prevazute din fabricatie. Se pare ca hotii s-au plimbat cu trotineta motorizata pana i-au distrus-o, dupa care au abadonat-o pe Iacob Andrei.

Eu, in locul lor, o duceam la REMAT, in statia de la Zetari, sa fac si bani de-o bila.

In locul meu, o pozam si ii dam Cezarului partea lui.

P.S. Va urma un material senzational.

In urma cu trei zile stateam la coada, la magazinul lu’ Nea Gigi.

In fata mea era un domn la vreo 50 de ani, foarte slab, cu parul alb si cu sapca pe cap. Era imbracat cu un pulover ieftin, bleu, crosetat de chinezi pe vapor.

– Un pachet de Plugarul.

Nea Gigi isi aranjeaza ochelarii si ii spune:

– Nu am. Nu am mai primit de doua saptamani.

Cumparatorul, amarat, zice:

– Aoleu, si eu ce ma fac?

– Pai, e revolutie si nu ne-a mai trimis.

– Bine, atunci un pachet de Ronson.

Omu’ da banu’, isi ridica un pic cozorocul si clatinand din cap dezaprobator intreaba:

– Da’ cand se termina revolutia, mai bagati?

Nea Gigi, razand, il asigura ca da. Omul ofteaza, isi baga pachetul de Ronson in buzunar si pleaca suparat.

Ce ti-e si cu revolutia asta…

Simpaticii mei,

Nu’s voi cum va simteti, da’ io nu’s prea bine. Tiganu’ care locuieste in spatele casei mele (da, ala care mi-a furat bicicleta, blugii si-un trening de pe sarma) are bairam. Si e lume pe strada, cu sticla-n mana, cum am vazut numa’ la discoteca de la Caminu’ Cultural din satul bunicilor mei, si e agitatie.

Si cum nici o manea nu e suficient de buna incat sa ma omoare, iaca a bagat baiatu’ niste bucati pe modelul  „Bate-ma cu sapca uda!”

Daca in doua zile nu apare nimic nou pe blog, inseamna ca m-am sinucis.

P.S. Pentru cunoscatori: A reaparut C. In forma.

In 141, trei barbati discuta, atarnad dubios de o bara. Unul este blond si are o gluga pe cap. Altul este saten si are fes, iar amicul lor are capul descoperit si un fas rosu. Au fetele obosite si par imbatraniti inainte de vreme. Banuiesc ca au in jur de 30 – 35 de ani.

Satenul catre cel cu gluga:

– Haide, ba, cu noi la baututa, da-o-ncolo!

Omul cu gluga, in timp ce isi trece dosul palmei pe frunte, cu capul aplecat, spune:
– Nu merg, ma. I-am promis ca nu mai beau si nu mai beau. Promisiunea e promisiune.

Omul cu fas intervine:

– Ba, da’ prost mai esti!

Barbatul cu gluga, suparat cumva, accepta sa mearga la bautura cu prietenii lui. La Piata Ferentari se dau jos din autobuz cu harmalaie.

In urma cu o saptamana am luat de pe Dacia, din Romana, un troleu care mergea catre Calea Mosilor.

Opt tiganici cu fuste din alea lungi s-au urcat in acelasi troleu. Unele pe la usa din fata, altele pe la jumatate si restul pe la usa din spate, pe unde m-am urcat si eu. S-au inghesuit, aiurea, m-au imbrancit. Soferul a pus o frana brusca, iar eu m-am sprijinit de geam. Una dintre tiganci avea mana dreapta in buzunarul stang al jeansilor mei. Am imbrancit-o si am urlat la ea, ca sa auda si restul calatorilor ca sunt ciorditori in troleu. Tiganca, tare pe pozitie, m-a balacarit. Nici unul dintre cei patru barbati care stateau pe scaunele din jurul meu nu au zis nimic. Ele si-au vazut de treaba. Le-am vazut cum au furat portofelul unui domn si cum incercau sa deschida poseta unei doamne cu haina de blana.

Mi-a sunat telefonul. Am raspuns si am spus cu voce tare ca nu pot sa vorbesc la telefon pentru ca e autobuzul plin de  tiganci care fura si trebuie sa imi pazesc buzunarele si rucsacul. Nici de data asta nu s-a sesizat nimeni. Din contra, tigancile umblau cu mainile prin buzunarele calatorilor nepasatoari.

La Mosilor s-au dat jos, ca si mine. S-au indreptat catre masa unei doamne care vindea martisoa. Calare pe ea, au furat tot ce au gasit la indemana, inclusiv martisoare. Nici de data asta nu s-a bagat nimeni, desi totul era pe fata. Doamna cu martisoarele impietrise. Am sunat la 112. Am inceput sa povestesc epopeea. In timp ce eu istoriseam, tiganicile s-au urcat in tramvaiul 21. Dispecera m-a intrebat unde sunt acum furacioasele.  Nervoasa, in loc de tramvaiul 21 am spus ca in troleul 21. Cu un ton de invatatoare nervoasa pentru ca elevul nu stie tabla inmultirii, dispecera mi-a tinut o teorie despre diferentele dintre un tramvai si troleu. Mi-a multumit pentru apel si mi-a inchis. Am ramas ca proasta in mijlocul intersectiei. A fost a doua oara in viata mea cand m-a batut gandul de a emigra.

In ultima luna, doua dintre cunostintele mele de sex feminin au fost batute pe strada, ziua, si le-au fost furate telefoanele. In RATB, in afara episodului cu  tiganicile cu fuste lungi, am mai vazut ciorditori de posete.  Cateodata mi se face frica, altadata mi se urca sangele in cap si ma apuca isteria.

Ieri,  in statia de la Zetari, a zburat o poseta dintr-un 220.

A fost a treia oara cand mi-a venit sa imi iau campii catre zari mai senine.dsc00587

O mamaita in 141. Are batic de matase pe cap, care ii acopera parul alb, ochelari, obrajii plangaciosi, iar nasul i se opreste paralel cu buza superioara. Nepotul ei, un copil aparent linistit, sta pe scaunul de langa mine. Ma-sa-mare sta de vorba cu o alta femeie si ii explica precipitat:

– O sa vina sfarsitul lumii. Trebuie sa ne pazim sufletele. Si toate prostiile astea cu cifra 666 si cu www ala…

Cealalta doamna, care, de fapt, pentru mine este doar o voce, fiindca se afla in spatele meu si nu pot sa o vad, aproba:

– Da, trebuie sa avem grija.

– O astept pe nepoata-mea sa imi aduca diseara caseta cu groapa aia din Rusia, de unde se aud tot felul de zgomote si tipete. Doamne fereste! O sa vina sfarsitul lumii, sa vezi tu. Si, ai auzit? La americani deja le baga cif din ala in mana.

Nepotul, care trage cu urechea la ma-sa mare, corecteaza:
– Cip, mamaie, nu cif, care este un sistem gps si daca te ratacesti, poate sa vada unde esti.

– Eh, te ratacesti… Pana acum nu ne-am mai ratacit. Trebuie sa ne pazim, sa nu ne lasam pacaliti de Necurat, altfel o sa pierim. Au pus stapanire pe tot. Sa ne rugam si sa ne pastram sufletele curate!

Apoi, mamaita isi trage baticul pe frunte, isi ia nepotul de mana si coboara din autobuz. Merg in spatele ei si o aud cantand ceva cu „doua fetite”. Depasesc, cobor la metrou si imi bag castile in urechi, sa nu mai aud sfarsitul lumii.

« Pagina anterioarăPagina următoare »