V-ati prins de ceva vreme, nu mai locuiesc in Ferentari. Ci la Chibrit, exact acolo unde babele selecte de pe 1 Mai isi dau mana cu tiganii din Chitila. Deci, ma distrez in continuare.

Iar ceea ce doream sa va spun astazi e faptul ca moda din Ferentari s-a propagat. De la Podul Constanta incolo, vad mereu pe strada doamne cu halat de baie si papuci de casa. Ba chiar odata am vazut una care conducea un scuter echipata asa. Forza Ferentari!

Anunțuri

La mine-n Ferentari e o tanti simpatica, vecina, tiganca. Are in jur de 30 si ceva de ani, citiva dinti poleiti cu aur si doi copii. Copii sint destepti, amindoi premianti, si cu ceva bun simt. Locuiesc intr-un apartament de patru camere, infect, alaturi de alte doua familii, neamuri din partea lu’ barbat-su’. Peretii apartamentului sint umezi mai tot timpul, murdari, intrerupatoarele si prizele sint iesite din perete, iar in casa miroase mereu  a rintas sau a cartofi prajiti. Nu e casa lor, iar tanti simpatica nu se afla in cele mai bune relatii cu ceilalti ocupanti ai apartamentului, proprietarii.

De curind, tanti simpatica si barbat-su, un tigan curat si de-asemenea cu bun simt, si-au cumparat un apartament vizavi de cel al neamurilor. L-au preluat cu datorii la intretinere, scazute din pretul apartamentului. L-au renovat suprinzator de decent (ba chiar as exagera si as spune ca are si un pic de bun gust), l-au mobilat, dar nu se pot muta pentru ca au facut un deal cu administratorul: se vor muta atunci cind datoriile la intretinere vor fi achitate. Asa ca tanti simpatica si-a mutat bagajul si profita de apartament doar in timpul zilei. Atunci cind le si gateste celor doi copii acolo. E mult mai curat decit apartamentul neamurilor si, in plus, nu e mincarea la comun. In apartamentul nou nu miros peretii a rintas.

„Fata, nu stiu ce sa ma mai fac cu astia ai mei?!”, imi spune ea intr-o zi.

„Pai, de ce, fata?”

„Ai dracu copii, eu le dau sa manince sus, la apartament, si ei, de-ai naibi, nu vrea. Sta in picioare, la usa, cu farfuria in brate si acolo maninca, da’ numa’ dupa ce-i oblig. Vrea sa manince jos, la cumnata-mea. Cica e mai bun acolo”.

 

Am fost la piata. Aici, in Bucurestii Noi, langa parcul Bazilescu, la 16 februarie. Unde vazusem o cizmarie care mi s-a parut tocmai potrivita ca sa lipesc un convers de-al prietenului meu, crapat vag pe talpa.

Cizmaria este practic o camaruta din pamant, a carei fundatie s-a cam lasat. Daca o avea. Am deschis usa din lemn, cu geam, ca cele ale bucatariilor pe care le-am vazut la casele mai saracacioase de la oras, si m-a pocnit in moalele capului mirosul ala puternic de prenandez. La masa din fata mea, acoperita cu o bucata de linoleum patat de lipici si plina cu pantofi si cuisoare, sta un batranel cu o fata cam agresiva. Dau binete si ii spun ca am niste tenesi de lipit. Desfac punga si scot convesrul. Il ia, il cantareste in mana, il intoarce cu talpa-n sus, trage de marginea dezlipita si se rasteste la mine:

– Si alalalt unde e?

– Acasa.

– Pai trebuia si ala.

– Nu cred, ca ala nu are nimic.

– De unde stii?

– Pai m-am uitat cu atentie la el.

– Trebuie adus si ala. Sa nu mai faci niciodata asa ceva!, a tunat el.

M-am facut mica si am lasat privirea in jos.

– Pai si ce e de facut? Sa il iau si pe ala si sa revin?

– Acuma numai, dar sa stii pentru data viitoare. Hai, da-mi o suta de mii si zi-mi ce nume sa trec pe chitanta. Si cand vii sa il iei, vino si cu perechea, sa ma uit la el.

Imi zareste fata probabil speriata si adauga:

– Ti-l fac gratis, nu e nici o problema.

După cum unii dintre voi știu deja, eu am ajuns în Ferentari în 2001. Cînd deja cartierul era în plină transformare, mormanele de gunoaie se înjumătățiseră, apăreau primele ONG-uri care împarțeau seringi, iar străzile mai mari de prin zonă se asfaltau.

Practic, am prins Ferentariul modern. Despre Ferentariul anilor ’90 am găsit cîteva fragmente într-o carte destul de proastă a Claudiei Cîrlig, numită „Lecția de română”. În care englezul Ian Tilling, fondatorul Casei Ioana, povestește despre lupta absurdă a unor voluntari englezi, dornici să ajute orfanii, cu autoritățile din România în anii ’90 (mă rog, scopul era chiar înființarea Casei Ioana). De ce apare Ferentariul în cartea asta? Pentru că primul sediu al Casei Ioana a fost chiar în ghetourile de la Zăbrauți, P-urile cu garsoniere confort 3. Care au intrat în istorie grație revoluției de dimensiuni restrînse din 2006, în timpul căreia Becali s-a urcat pe capota Maybach-ului său și a promis lumină pentru toată lumea. Iată, așadar, cum descrie Ian Tilling viața în Zăbrauți în prima jumătate a anilor ’90:

„Familii întregi locuiau în camere de 9 metri pătrați, claie peste grămadă: părinți, copii, uneori și bunici. Cei care luau un salariu erau la munca de jos: adunatul și spălatul sticlelor sau măturatul străzilor. În timpul iernii, stăteau numai înăuntru. Vara însă, se mutau afară. Atunci gătitul devea o ocupație comună și se făcea la un foc mare. Paturile se scoteau și ele afară – acolo dormeau și trăiau. Mai ales țiganii. Principala activitate părea să fie spălatul sticlelor. Aveau butoaie enorme de metal pline cu apă. Veneau cu sacii plini de sticle și își petreceau cea mai mare parte a timpului spălîndu-le. Apoi puneau sticlele din nou în saci și le duceau la magazinul de care încasau garanția.

Era mult gunoi în Zăbrăuți! Țiganii aveau un sistem foarte convenabil de eliminare a gunoiului: pur și simplu deschideaui fereastra și îl aruncau afară. Făceau asta de cîteva ori pe zi. Foarte repede, mormanele de gunoi ajungeau la ferestrele camerelor de la primul etaj. Probabil că în ierarhia țigănească nu era posibil ca aristocrația să locuiască la parter sau la primul etaj, niveluri rezervate plebei.”

„Bărbații erau sexul dominant. Foarte rar erau implicați în activități domestice ca spălatul, curățenia sau gătitul. Se pricepeau de minune să dea sfaturi. Se pare că asta făceau mai tot timpul. Certurile erau mereu interesante pentru că porneau doar de la doi oameni care țipau unul la altul. Destul de repede se implicau din ce în ce mai mulți dintre cei care stăteau în grupuri mari pe margine și se uitau la cei care începuseră să se certe. Deci aveai doi oameni care se certau și susținătorii fiecăruia dintre ei pe margine. Și atunci începeau spectacolul. La un moment dat, suporterii începeau să se certe între ei, iar în final toți se certau și se amenințau unulu pe altul. Atunci bărbații mergeau la nevestele lor, iar femeile scoteau din sîn cuțite uriașe. Pentru că femeile purtau asupra lor cuțitele și armele în general, nefiind controlate de poliție. Deci scoteau aceste cuțite. Erau amenințări serioase, iar mulțimea țipa de pe margine să se întîmple ceva: <Bătaie! Bătaie! Bătaie!> Dar eu nu am văzut niciodată o bătaie cu cuțite. Țiganii păreau să fie obișnuiți numai cu amenințările. Am văzut numai bătăi cu pumnii, cu picioarele și corp la corp.

Interesante erau și certurile dintre femei și bărbați. Îmi închipui că fundul unei femei este ceva teribil de insultător pentru populația romă. Dacă un tip supăra o femeie și dacă femeia era destul de curajoasă și se simțea în siguranță pentru că tipul era prea beat ca să facă ceva, ea se întorcea cu spatele la el, își ridica fustele, își dădea jos chiloții și îi arăta fundul. Și trebuia să fi văzut acele funduri mari!”

„Nunțile în Zăbrăuți erau sălbatice: vreau să spun că durau, și durau, și durau. O nuntă în Anglia este o petrecere destul de liniștită, care înseamnă slujba la biserică și, imediat după aceea, masa la restaurant. Nunțile țigănești erau zgomotoase, semănau mai mult cu o sărbătoare. Era sărbătoare din clipa în care oamenii se adunau pentru a merge la biserică. Întreaga comunitate lua parte la petrecere, nu doar familiile și invitații. Cînd petreceau, petreceau ca nimeni alții. Toată zona se trezea la viață și o ținea așa 48 de ore, uneori chiar mai mult. Se dansa mult și de multe ori îmi făceam griji pentru că femeile dansau foarte provocator și senzual. Cînd dansezi cu o țigancă, ea „face dragoste” cu tine în timpul dansului”.

Nu există om pe lumea asta care să nu fi dat o mână de lavabilă fără să le dorească moartea în chinuri groaznice tuturor meșterilor din lume. Pentru că sunt nesimțiți, cer o groază de bani ca să facă o treabă de mântuială, dacă îi lași de capul lor o jumătate de zi ți-au făcut din casa visurilor cazemată și, mai ales, vor bani în fiecare zi pentru că ăla micu’ plînge de foame, nevastă-sa trebuie să se ducă la doctor, are o datorie mai veche de achitat, iar mă-sa și tat-su’ sînt amîndoi în spital, dacă nu cumva tocmai au murit ieri și trebuie îngropați.

Este inutil să te îmbărbătezi cu gîndul că sigur există niște meșteri profi, care îți vor face casa lux a-ntîia și vor cere banii la final, cînd tu te declari mulțumit. Nu găsești așa ceva. Tocmai de asta consider că, așa cum există Avocatul Poporului, trebuie să existe și Avocatul Păgubiților de Meșteri sau măcar un ghid al celor care vor să își renoveze casa. In acest sens am luat notițe pe parcursul experienței traumatizante din care tocmai am ieșit. Și le împart cu voi ca să știți ce vă așteaptă. Iar dacă ați trecut prin experiențe similare, poate vă consolează gîndul că a mai pățit-o cineva. Deci:

– Nu antama niciodată un meșter la telefon. Nu e bine pentru nici una dintre părți. Spune-i ce ai de făcut, cheamă-l la fața locului și negociați prețul.

– Explică-i din start că o să primească banii în tranșe. Un avans bunicel, o atenție pe la jumătatea lucrării și grosul la final. Ai banii la bancă (nu îi ai, dar el nu are de unde să știe) și nu poți să îi scoți decît așa, pe bucăți. Ține cont, pe parcursul lucrării, meșterul o să se tăvălească pe jos, o să te manipuleze sentimental, o să te amenințe. Nu ceda! Nici unul nu o să abandoneze lucrarea cînd știe că are bani de luat. Și chiar dacă o face, o să găsești mereu un altul care să o termine pe fix aceeași sumă de bani, dacă nu cumva mai puțin.

– Mergi pe recomandări, nu lua meșter din anunțurile de pe net. Folosește Facebook în acest sens. Sigur găsești pe cineva care tocmai a avut de-a face cu niște meșteri.

– Arată-i de la începutul lucrării că ești cu ochii pe el! Nu lăsa să treacă o singură zi fără să verifici ce face. Altfel, o să creadă că ai încredere în el și o să-și dea frîu liber imaginației. Crede-mă, meșterii nu au cine știe ce gusturi rafinate. Iar ăia care au, lucrează pe bani mulți pentru baștani, nu se încurcă cu apartamente sau garsoniere.

– Nu te lăsă păcălit dacă lucrează legal, pe firmă. Meșterul e tot meșter, iar hîrtiile nu înseamnă nimic pentru el. O să te lase cu curul în baltă cît ai zice „mistrie”. Oricum, meșterul știe mai bine decît tine orice, nu îl înveți tu meserie, cînd el a făcut atîtea palate, vile și apartamente după Neckermann.

– Dacă tocmai ai cumpărat un apartament în care fostul proprietar ți-a lăsat niște prostii de mobile sau aparatură electro-casnică, scapă de ele. Meșterul o să zică că el vrea el. Dacă le vrea, să le ia înainte să înceapă lucrarea. Altfel, unu, o să îți zgîrie parchetul cu ele mutîndu-le de colo dincolo, doi, o să le care pe banii tăi, ăia pe care îi dai ca să scapi de moloz.

– Molozul. Ori te asiguri din start, cînd antamezi meșterii, că ei debareaseză molozul, ori suni la un număr de telefon de pe stîlpii din oraș și vin niște negricioșii care te scapă de el. Ăsta e, de obicei, momentul în care poți să scapi și de mobilierul nedorit sau vreo janghină de aragaz, frigider. Negricioșii duc chestii la fier vechi. Dacă ești fraier, le încarci laolaltă cu molozul și plătești ca să scapi de ele. Dacă te duce capul, duci frigiderul și aragazul la fier vechi, cu negricioșii, încasezi contravaloarea și ți-ai scos banu’ de moloz. La fel se procedează și cu caloriferele vechi, din fontă. Deși, părerea mea e că alea, dacă le poți salva, păstrează-le. Chestii bune, cum se făceau odinioară.

– Nu lăsa molozul pe mîna meșterilor și a negricioșilor. Meșterii umflă prețul și își trag bani. Cam 1 leu, doi la fiecare sac de moloz.

– După ce ai antamat zugravii, cheamă instalatorul și electricianul. Instalatorul, spre exemplu, trebuie să îți monteze bateria la cadă prin perete, înainte să pui faianța. Tocmai din acest motiv nu trebuie să te zgîrcești. Ia o baterie bună, chiar dacă te costă cinci, șase sute de lei noi, căci dacă o pui prin perete, e bine să te țină o viață sau măcar vreo 15 ani, pînă la următoarea renovare serioasă (știu, pare mult, dar după ce termini, nu o să mai vrei să vezi meșteri curînd). De asemenea, nu uita de ușițele de vizitare la masca de la cadă, ghena din baie și aia din bucătărie. Nu vrei să ți se spargă o țeavă și să trebuiască să dai jos juma de perete (cu tot cu faianță) ca să repari. La Dedeman oferta de ușițe e mai variată, atît ca dimensiuni cît și ca nuanțe. Hornbach și Bricostore merg pe alb și mare. Dacă nu ai geam în baie, ia ușițe de vizitare din plastic, nu din metal, ca să nu ruginească în timp. Un instalator meseriaș o să îți spună să iei cadă metalică (bate la cur fibra care, pe deasupra, atrage foarte mult praf) și preaplinul de la cadă tot metalic (e mult mai rezistent).

– Nu instala cada, chiuveta și buda pînă nu e lucrarea aproape gata. Nu vrei ca meșterii să ți le folosească. Lasă-le chiuveta și wc-ul vechi!

– Nu pune cada pe nisip. Se umezește și pute. Pune gresie sub cadă și folosește picioare metalice. E mai ușor de întreținut, mai ales dacă ai de gînd să îți crești nepoții în casa aia.

– Asigură-te că meșterii au scule foarte bune. Un poloboc ieftin poate compromite întreaga lucrare. Investește tu în unul! Banii pierduți la început sînt o nimica toată pe lîngă ăia după care o să plîngi la final.

– Fă-o pe tiranul! Nu te întinde la glume cu ei. Nu îi lăsa să vadă că și tu ești om, că te mănîncă pe pîine, între două felii de parizer.

– Sună electricianul (am eu unul foarte bun)! Împreună stabiliți unde vrei prize (nu uita la bucătărie de priza pentru hotă și cea pentru aprinzătorul de la aragaz). Schimbă contorul, dacă e cazul. Dă jos toate plafonierele și lustrele pe care ți le-a lăsat vechiul proprietar. Zugravii sînt atît de idioți încît o să dea cu chit și lavabilă pe lîngă ele.

– Dacă vrei ventilator în baie, spune-le zugravilor de la început unde vrei să îl montezi, ca să îți lase o gaură acolo. Stabilește cu electricianul dacă vrei ventilatorul legat de bec sau cu întrerupător separat. Tot la început, pînă se zugrăvești, că după aia îți brăzdează pereții aiurea.

– Nu uita de hotă! Fă gaura pentru ea, bagă o țeavă acolo și spune-le să zidească pe lîngă ea. La final doar cuplezi.

– Nu uita de cablul de net și ăla de tv. Eventual, înainte să te apuci de lucrări și să înlocuiești ușa, trage-le. Bagă-le prin perete, ca să nu îți arate casa ca pînza lui Spiderman. Dacă te-ai hotărît în ce camere vrei televizorul, montează prize speciale pentru asta.

– Dacă vrei uși noi, deși pare mai ieftin să le iei de-a gata, mai bine cheamă un meșter tîmplar de la o firmă specializată. De obicei, grosimea pereților variază (nu pune botul la ce îți spune vînzătoarea, bla bal-ul cu pereții standard) și te trezești că trebuie să faci completări la toc. Cu ce dai pe uși și cu ce mai dai la tîmplar pentru completări, ajungi tot la banii ăia. Așa că mai bine le faci pe comandă. Dacă te încăpățînezi să iei ușile de-a gata de la Hornbach, Obi, Dedeman sau Brico, măcar asigură-te că le iei cu deschiderea corectă (dacă ești fată, asta înseamnă cu deschiderea pe dreapta, stînga, în interior sau exterior).

– Ferestrele. Cu ocazia asta dai de alte lepre, alea de la firmele care instalează termopanele (de obicei, alea de la care le și cumperi). Unii lucrează bine și îți scot tocurile vechi din zid, alții le decupează, pur și simplu.Crede-mă, le vrei scoase, smulse din zid. Dacă apartamentul e la bulevard, ia-ți termopane cu trei foi. E mai sigur.

– Dacă vrei să păstrezi parchetul vechi, ia tu folie și bandă adezivă și acoperă parchetul. Cu două, trei foi de folie. Lipește-o cu mîna ta bine de tot. Meșterii sînt superficiali. La final ia-ți o soluție bună de 8 lei de curățat parchetul de la Leroy – Merlin. Dă clasă oricărui Pronto sau mai știu eu ce. E soluția aia la care îți dă garanție (nu mă întreba pe mine de ce).

– De asemenea, vezi să Leroy are niște oferte foarte bune la  sanitare, gresie, faianță și parchet (mai ales cel masiv). Ocolește cît poți Valea Cascadelor. Aia e numai pentru cunoscători sau pentru cei care vor chestii ieftine. Altfel, o să iei țeapă, căci faianța expusă, sau gresia, nu corespunde cu ce o să primești tu în cutie. Nu te speria, modelul e la fel, doar că aia expusă e originală, iar ceea ce vînd ei este adesea o copie. Oricum, verifică pachetele neapărat, chiar dacă asta înseamnă să stai ca dementul și să desfaci 20 de cutii cu faianță.

– Păstrează bonurile de la absolut tot ce cumperi. Noi, la finalul lucrării am recuperat 5oo de lei din ceea ce am cheltuit inițial. Returul de produse face bine la portofel cind mesterii te lasa si fara bani de paine.

– Cea de-a treia tranșă de bani a meșterilor o dai la finalul lucrării, cînd au sculele în sacoșă și hainele de curat de ei. Chestiile mici, de finețe,  finisajele și retușurile sînt cele mai importante și, adesea, o zbîrcesc la capitolul ăsta. Iar dacă tu le mai datorezi doar cinci sute de lei, e posibil să te lase baltă. Așa că pentru ultima tranșă păstrează cea mai mare sumă de bani.

Lista ramîne deschisă. Dacă mi-a scăpat ceva, vă rog să completați.

Nu uitați ceea ce este mai important: o să depăsiți bugetul alocat inițial cu cel puțin 25% din valoarea totală. Și termenul de finalizare. Nu vă îngrijorați, am văzut pe Travel and Living că o pățesc și profesioniștii.

Iar dacă aveți  instincte criminale ori de cîte ori zăriți meșteri, nu ezitați și îndesați-le o mistrie pe gît, un poloboc în fund și puțin chit de cuțit în nas. O merită cu vîrf și îndesat. Dacă dați peste unii extraordinari de buni și cu prețuri de bun simț, dați-mi și mie numărul lor de telefon. O să am nevoie peste 15 ani, cînd sper să mă simt în stare să mai văd meșteri.

p.s. O veste bună, primită pe Facebook, de la un om de bine, zice așa: „eu acum am inceput renovarea totala a unui apartament de 85 mp. Un mester mi-a cerut 10.000 euro pe ceva ce o firma imi ia 5300 euro. Mesterul imi spunea ca imi trebuiesc 800 (opt sute) saci de sapa, pe cand firma mi-a spus ca sapa autonivelanta este suficienta. Deci…. firmele se tem de faliment in perioada asta si fac oferte mai bune decat mesterii. Acestia din urma fac pretul si in functie de zona si persoana.”

p.s. 2: Apropo, care are nevoie de o rigips, bucati mai mici, pentru rafturi sau diverse reparatii, sa ma contacteze. Mai am juma de placa din aia rezistenta la apa. Pe care mi-am propus sa o arunc dupa ce o fac bucati. E pacat de ea, totusi.

In aceste vremuri nasoale pe care le traversam, in care Oana Zavoranu se balacareste cu Liviu Varciu, Di Caprio s-a combinat cu o olteanca, iar panaramele se bat in direct la Capatos, Voroncas, o fata simpla, dupa vorba, dupa blog, a pus-o de-o postare colectiva. A adunat 14 blogari pe care i-a pus sa aleaga un interviu pizdos. Rezultatul e urmatorul:

boladenieve78

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum „people get married to have a personal life”. Pentru ca l-am iubit de la „Particulele elementare” pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind „Extension du domaine de la lutte” taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.

[interviu houellebecq]

* * *

Micawber

Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner’s Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.

* * *

bicicleta galbenă

Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.

[interviu herta müller]

* * *

delaskela

când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.

* * *

milfUnde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu’ Eugenia Voda!

* * *

Simona Radoi Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.

* * *

S(f). Vasile Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!

Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.

[interviul]

* * *

puπla diletantă

mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși – de altfel caracterizantă pentru mișel – se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.

[alt interviu houellebecq]

* * *

TuPac Cianur

Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.

[interviu thompson]

* * *

tlön

[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.

* * *

fiction addiction

Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]

* * *

bătrânul safo

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]

* * *

chestii livrești

pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]

* * *

voroncas

interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii ’60-’70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)

Haute coolture, monser!

In urma cu zece ani am aterizat in Ferentari ca musca-n ciorba. In primele zile un pustan a incercat sa imi fure telefonul mobil, un drogat a vrut sa ma imbratiseze, iar unul mai coios dorea sa ne batem parte in parte. Am iesit parte nevatamata din toate cele trei evenimente. Am inceput sa imi cunosc vecinii, sa interactionez cu ei, sa vorbesc limba lor, sa facem pace. Cartierul s-a schimbat pe nesimtite. A aparut un tomberon, o alee pavata, o gradinita, un copac, au murit trei caini, s-au nascut zece tigani, s-a furat o motocicleta, mi-au disparut blugii de pe sarma, Vanghelie a renovat o scoala, la Zabrauti s-a infaptuit o revolutie mica, de cartier, RATB a introdus autobuze noi, vecinul si-a omorit porcii, mascatii mi-au vizitat vecinii mai desc decit REBU, nea Ion a iesit din puscarie, nea Costica a murit, nea Gioni s-a apucat de baut in alte crisme, Manelistu’ a paralizat, tanti Nela a scumpit tigarile, politia nu m-a mai intrebat de viza de flotant, Ciprian nu mai vrea sa faca dragoste cu mine, iar sora fetitei cu handicap de pe o strada vecina si-a pierdut inocenta in acelasi timp cu virginitatea. Ferentariul nu e neaparat mai bun, ci doar schimbat. Iar eu o sa il parasesc in curind.