V-ati prins de ceva vreme, nu mai locuiesc in Ferentari. Ci la Chibrit, exact acolo unde babele selecte de pe 1 Mai isi dau mana cu tiganii din Chitila. Deci, ma distrez in continuare.

Iar ceea ce doream sa va spun astazi e faptul ca moda din Ferentari s-a propagat. De la Podul Constanta incolo, vad mereu pe strada doamne cu halat de baie si papuci de casa. Ba chiar odata am vazut una care conducea un scuter echipata asa. Forza Ferentari!

Reclame

Intru în curte. Mă întorc cu faţa către stradă, să închid poarta. O voce de fată mă strigă „Hei, fata, domnişoara, stai aşa”.

Stau aşa. Dincolo de poartă se află o puştoaică de vreo 16 -17 ani. E curată, are părul prins într-o coadă care cade pe umărul stîng, iar ochii îi sunt conturaţi cu creion negru. În mînă ţine o poşetă neagră, o chinezăie ordinară.

– Nu te supăra, te văd aşa… Pari fată umblată, nu stai numa pe Ferentari, trebuie să fi auzit de firma asta.

Îmi bagă poşeta în ochi, să remarc scrisul de pe fermoar.

– Ce scrie aici?

– Esprit.

– Ai auzit de firma asta?

– Da.

În timp ce mă descoase, gagica se bălăngăne, iar ochii i se închid, ca la puii bolnavi. E drogată.

– Haide, ţi-o vînd ţie. Uite, e nouă, din piele.

– Nu mă interesează, mulţumesc frumos.

– Firma asta e  şi la mall, să ştii.

– Ştiu, dar nu vreau.

– Da’  de ce?

– Nu e genul meu.

– Treaba ta, dar îţi fac şi un preţ frumos, cu tot cu portofelul ăsta. Uite, ce scrie pe el?, mă întreabă ea cam nervoasă, împingînd portofelul prin poartă.

– Băi, sculă de firmă, dar chiar nu vreau, mulţumesc.

– Păi tu eşti fată umblată…

– Păi, eu umblu cu rucsacul mai mult.

In februarie 2006 am pasit timid in redactia revistei MAXIM, un loc cu o cantitate mare de testostern pe metru patrat.

Primul reportaj pe care l-am facut a fost, fireste, unul despre locurile de futut din Bucuresti.

Aveam emotii. Nu mai scrisem in viata mea intr-o revista citita de mai mult de 50 de persoane.

Cateva luni mai tarziu executam cu succes unul dintre cele mai misto reportaje din viata mea.

In urmatoarea luna am plusat cu „Ultimul Nae”, un reportaj pe care il linkuieste wikipedia pe pagina despre primul film romanesc, „Independenta Romaniei”.

Apoi, am inceput sa fac si interviuri cu fete.

Dupa 10 luni de MAXIM ma ocupam deja de chestii incitante, cum ar fi reportajele undercover in saloane de masaj erotic.

In primavara anului 2007 am scris si primul feature din viata mea, ocazie cu care, alaturi de colegul meu, Adi Stoicoviciu, am mancat cea mai proasta ciorba de fidea servita intr-o popota. Si a fost ultima.

Pentru numarul 19 al revistei, editia de iunie, am pregatit un interviu cu Walter Ghidibaca, jurnalistul roman care a plecat spre Rusia cu o Dacie veche pentru a realiza un documentar, dar care s-a intors un an mai tarziu cu cazier. A fost primul si singurul interviu acordat de Walter dupa intoarcerea din Rusia.

Numarul 19 a fost unul memorabil pentru mine, mai ales pentru ca a fost si ultimul la care am lucrat alaturi de  echipa initiala a revistei.

Doua luni mai tarziu am facut cunostinta cu noii redactori sefi ai revistei.

In februarie 2008 am facut o mica incursiune intr-un canal de la Eroii Revolutiei, alaturi de colegul meu fotogaf. L-am vizitat pe Zaharia, cel mai simpatic aurolac pe care l-am intalnit in viata mea. Ba mai mult de atat, Zaharia are foarte mult bun simt (ne-am intalnit ulterior prin mijloacele de transport in comun).

In 2009 am facut un reportaj pentru sufletul meu si un interviu la care inca mai pot rade, in ciuda faptului ca il stiu pe dinafara.

In februarie 2010 activitatea acestei reviste a incetat. In decembrie am aflat ca voi ramane fara job.

Stabilitatea, tabieturile si atmosfera misto de la job s-a dus dracului intr-o singura zi. Si, ca orice om caruia ii place ceea ce face, am suferit si eu in felul meu. Atat de mult incat, de suparare, la noul job m-am dus numai cu masina, astfel incat v-am vaduvit de povestile misto din Ferentari.

Dar si cand o sa ies din puscarie…

La aceasta ora, cand multi dintre voi se gandesc in ce parc sa mearga, la ce film sa se mai uite sau pe ce drum sa se intoarca de la mare sau de la munte, in Ferentari, dincolo de zidurile groase, de beton, ale curtilor oamenilor, un cuplu de junkie isi traieste  intr-un mod aproape idilic ziua de duminica. Enjoy!

P.S. Cel care va indica numarul corect de seringi numarate in cele patru fotografii primeste gratis o excursie  in Ferentari.

superman

amorezi in fere

cuplu in fere

seringi

bulgariea

Bulgariea este cea mai frumoasa tara cu care ne invecinam, unde masinile sunt mai ieftine si cornisonii mai buni. Ah, da, si cefele mai late.

dsc005732

In urma cu o saptamana, in timp ce ma indreptam spre statia de autobuz, am trecut pe lang doi baieti. Unul se afla in poarta curtii lui. Era imbracat in pantaloni de trening, un tricou cu maneca lunga albastru si cu papuci de casa in picoare. Interlocutorul lui, un baiat cu cioc si haina de piele, ii spune:
-Fratie, ce ger al dracului e. A-nghetat pisatu’-n mine.

-Du-te ba dracu!

La coltul strazii am inteles de ce omul cu papuci de casa l-a trimis la dracu’ pe celalalt.

Indiciu: priviti asfaltul cu atentie.

Nu e asa ca e la fel ca-n centrul vechi al capitalei?

Sambata, pe la pranz, cand ma intorceam acasa, am fost intampinata de niste petarde, pe care le aruncau niste mucosi aiurea pe strada.

O doamna la vreo 50 de ani, cu parul grizonat, imbrobodita cu un fular, in pantaloni de trening, imbracata cu un fas si cu slapi in picioare, urla isterizata catre plozi:

– Sa va bag in pizda mamelor voastre, idiotilor. Nu mai dati cu bombe, ca eu sunt batrana si bolnava si mor de inima, fir’ ati ai dracului! Niste draci sunteti, nu copchii. Ce te zgaiesti ma asa? Du-te la ma-ta si da cu bombe in sufragerie, sa ii crape ei inima.

Baietii, razand, incearca sa cada la pace cu doamna:

– N-am dat noi, bre. Noi nici nu avem bani de bombe. Bin Laden da.